Szabolcs Hajdu regizeaza la Timisoara – Vremuri de pace

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara sărbătoreşte în 27 martie Ziua Mondială a Teatrului cu premiera Vremuri de pace, în regia lui Hajdu Szabolcs. Tânărul regizor din Budapesta, deţinător al mai multor premii internaţionale, nu semnează doar regia, ci este şi actor în propria piesă. Mai mult decât atât, la crearea spectacolului montat în sala mare a teatrului au contribuit actorii, dar şi renumitul artist plastic şi scenograf Iuliana Vîlsan. De asemenea, din distribuţie fac parte şi actrița cu origini transilvănene Török-Illyés Orsolya, actorul Szabó Domokos precum şi cameramanul Nagy András. Acesta din urmă asigurăşi light design-ul montării.

Szabolcs Hajdu şi-a început cariera în lumea teatrului, apoi a urmat cursurile Universității de Artă Teatrală și Film din Budapesta. Cu primul său film de lung metraj, Macerás Ügyek, a câștigat premii la festivaluri naționale și internaționale. A participat apoi la diferite evenimente cinematografice de înalt rang. La Festivalul Filmului Maghiar, lungmetrajele sale s-au bucurat de un real succes, Hajdu câștigând în repetate rânduri marele premiu. Poate cel mai important succes al său a fost faptul că Ungaria a propus filmele sale Palme Albe (Fehér tenyér) și Bibliotheque Pascal la premiul Oscar. Szabolcs Hajdu are legături puternice cu România, regizând și trăind aici o perioadă îndelungată. Pe lângă actori transilvăneni regăsim în filmele sale nume mari precum Oana Pellea, Gheorghe Dinică, Andi Vasluianu, Răzvan Vasilescu sau Ion Sapdaru. După ce și-a dedicat o mare parte a carierei lungmetrajelor cu un caracter aparte, neconvenţionale, regizorul de film revine în lumea teatrului, respectiv în România.

În Vremuri de pace, Szabolcs Hajdu ne dezvăluie lumea în care urmărim parcursul unui artist, viața lui de familie, cercul de prieteni și societatea în care trăieşte. Într-o poveste de tip mozaic, spectatorii vor descoperi momente importante din existenţa personajului principal, Langermann Sándor, scriitor care, după lansarea celei mai recente cărți, primește o ofertă de a scrie o piesă de teatru. Moartea tatălui, agitația prilejuită de înmormântare, conflictele ascunse, zdruncinarea familiei și atmosfera sufocantă a societăţii nu sunt benefice pentru creație. Sarcina asumată e din ce în ce mai apăsătoare, luând proporţii ireale și catastrofale.

Înainte de construirea spectacolului Vremuri de pace, echipa a trecut printr-o perioadă mai lungă de pregătiri. Printr-un workshop intensiv, organizat de regizor, actorii au avut ocazia de a experimenta limitele comunicării teatrale, exploatând astfel diferite forme de exprimare, pentru ca, prin apariția unor personaje, povestea să ia o nouă turnură. Scenariul spectacolului se bazează pe improvizațiile apărute de-a lungul repetițiilor, folosind din plin aportul actorilor, astfel că spectatorii pot urmări un spectacol complet, ce are mult din personalitatea fiecăruia dintre cei care vor urca pe scenă. Această perioadă de un an nu se încheie odată cu premiera spectacolului, deoarece, pe lângă textul de bază și scenele nonverbale, există o parte de improvizație, astfel că spectacolul se modelează permanent în fața privitorilor. Rezultatul repetițiilor neobișnuite este o montare lipsită de clișee, ceea ce îi conferă o notă captivantă, mai ales că din distribuție face parte însuși regizorul și scenaristul Hajdu Szabolcs. Modul unic de a lucra, precum și prezenţa sa pe scenă naşte momente de mare naturaleţe, care se suprapun pe situațiile absurde, stilizate, suprarealiste.

Stilul plastic este presărat cu umor negru, pe alocuri cu accente sumbre și grotești.
La acest peisaj se adaugă și bogăția vizuală la care – pe lângă regizor – au contribuit cei doi artiști amintiți anterior. Iuliana Vîlsan a avut expoziții la București, Paris și Messina, dar a participat și la numeroase festivaluri internaționale pentru artiști plastici. Pentru crearea decorurilor și a costumelor a lucrat cu numeroşi regizori; și de data aceasta a făurit un spațiu cu totul special. Deținătoarea premiului Uniter este, în această stagiune, la a doua colaborare cu teatrul din Timișoara, ea fiind autoarea decorului pentru spectacolul de mare succes Gardenia. Imaginea vizuală cu totul aparte a Iulianei Vîlsan este completată de András Nagy, cel care, pe lângă numeroase alte distincții, a câștigat și premiul pentru cel mai bun cameraman la Festivalul Filmului Maghiar. Astfel, întâlnirea regizorului cu cei doi artiști a născut un decor neobișnuit, un mediu concret și absurd deopotrivă, dar și crud, în totală concordanţă cu piesa.

Având în vedere numărul limitat de locuri disponibile la cea de-a șaptea premieră a stagiunii, spectacolul are o avanpremieră cu public pe data de 26 martie. După premiera din data de 27 martie, spectacolul se va juca pe 7 și 21 aprilie. Datorită naturii scenelor de improvizaţie, spectacolul se traduce simultan la cască de translatorul autorizat Sütő-Udvari Magdolna.

Vă atragem atenţia că datorită spaţiului de scenă special, accesul în sală nu este permis după începerea spectacolului. Neprezentarea la spectacol, nu dă dreptul la returnarea contravalorii biletului. Vă mulţumim pentru înţelegere!

Casa de bilete este deschisă de luni până vineri, între orele 16.00 și 19.00, sau cu o oră înainte de începerea spectacolelor. Adresa: strada Alba Iulia, numărul 2, telefon: 0356-450-606, e-mail: ticket@tm-t.ro. Bilete pot fi cumpărate şi online, accesând site-urile: www.tm-t.ro sau www.biletmaster.ro.

Szabolcs Hajdu: Vremuri de pace

Regia şi scenariul (bazat pe ideile şi improvizaţiile actorilor din distribuţie): Hajdu Szabolcs

Decor și costume: Iuliana Vîlsan

Light design: Nagy András

Asistent regie: Gálovits Zoltán

Distribuție: Balázs Attila, Bandi András Zsolt, Emília Borbély B., Hajdu Szabolcs, Kiss Attila, Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Szabó Domokos, Tar Mónika, Tasnádi-Sáhy Noémi, Török-Illyés Orsolya.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns