Tablou natal

Pe drumul de costise, ce duce catre tara,

Cu sparte gropi, pazite de guardia locala,

Sa nu se fure-nuntru, ce s-a turnat afara,

O vesnica taraba, de cum te duci din scoala –

Cu Prometei ce focul i-aduc, sa nu o doara –

Si zei, ce-i asomeaza cu daruri, hamesitii –

C-ai vrea s-ajungi departe, in alta primavara,

Sa nu mai vezi desteptii, mai prosti decat militii –

Trecea, pe bicicleta, bunicul – din pietrisul

Soselei, rasarise in zeci de ani, asfaltul –

 De-ar fi stiut ce scump e, spre tara lui, suisul,

Pamantul, catre casa, l-ar fi batut cu pasul –

Ce era nou acolo, de-un secol, si mai bine?

Doar drumul, si doar ziduri, ceva mai zugravite –

Gunoaie autohtone, gunoaie – si straine,

Si-un dig pentru sperante, din matca lor, iesite –

De cand vedea bunicul, migratia – cum ii pleaca

Copiii – de acasa, nepotii – mai departe,

Pe balta lui secata, el naviga in barca,

Spre Polul unde n-are nici primavara, moarte –

De-ar fi avut in curte comori si califate,

Ce lesne-ntreg avutul  l-ar fi-mpartit, pe-un caine,

Si viata celor care, in nesinguratate,

I-au dat si amintirea istoriei de maine –

Stia ca multi privi-vor, cand nu vor avea vreme –

 Nimic nu vor pricepe – cand nu va fi rabdare –

Si-atunci, in miez de noapte, el pescuia poeme,

Si le lasa pe valuri, sa-alunece pe mare –

Si el fusese tanar, si el venea acasa –

Cu schijele in minte, olog, pierzand putere –

Un mar pe jumatate, un ou, felii, pe masa,

Putea sa puna, inca, si altuia ce piere –

Si un ulei, sa-si roage, iubirile sa nasca –

Si-n asfintit, sa-si cante iubirile, sa spere…

26 – 27 martie 2015