Ultima dorinta a bunicii Olivia, inainte de moarte, a fost sa am grija de serviciu. Nu stiam ce sa fac. Sa raman cu ea, in ultimele ei clipe, sau sa plec in naveta obisnuita, de la 5 dimineata, spre Filiasi. Du-te la serviciu! Ai grija de serviciu, Puiule, mi-a spus in zori, intinsa pe patul pe care avea sa moara dupa plecarea mea
Inaintea mortii, bunicul nu mai avea putere sa intoarca pendula. Arata cu degetul spre ea. Pendula se oprise demult. Voia sa intorc ceasul. Sa mearga iar. Lasa-o, bunicule, sa stea. Si nu am intors-o. Se poate ca bunicul sa fi crezut ca, atata timp cat pendula va merge, el va trai. Ca este o legatura intima intre viata lui, si ceasul cumparat in tinerete. Ca atata timp cat pendula va bate, ii va bate si inima.
Ne-au spus de la spital sa il luam pe tata acasa. Sa moara cu capul pe perna lui. Era bolnav de cancer de ani si ani. Fusese operat si iar operat. Noi am sperat. Ca se insala. Ca tata se va face bine. Am ramas cu el in spital. Tata era sub morfina. Spre zori, s-a trezit, parca. Respira profund. Ca niste foale. Si repeta, repeta: Traieste! Traieste! Traieste!
Am fost chemati la telefon ca mama mare de la Orlea se sfarseste. Sa venim repede. Ca vrea sa il mai vada odata pe tata. Pana sa ajungem, inima ei a stat.
Bunicul de la Orlea a murit in spital, la Slatina. Fusese batut pe sosea de niste oameni beti, veniti de la nunta, in zori. De la spitalul din Corabia, a fost transferat inopinat la Slatina. Nu stiu ce a dorit inainte de moarte. Poate, sa nu fie singur. Si a fost.
Matusa Valeria a fost educatoare in Brasov. Sotul i-a murit pe front, in tinerete. Mama i-a fost ca o fiica. La batranete , a venit in Bandava. Nu a vrut sa ne deranjeze. A mers la azilul de batrani. O vizitam. Pana cand a ajuns o leguma, in salonul legumelor. Am fost anuntati ca a murit. Am gasit-o dimineata, in capela cimitirului Ungureni. Nu stiu ce a dorit inainte de moarte. Dar dupa fata ei fericita, de ceara, stiu ca au fost langa ea, in clipa mortii, toti ingerii copiilor pe care i-a crescut.
Ce dorinta va avea mama in clipa mortii? Cand este tangenta cu ea, devine grava. Impersonala. Calma. De o luciditate teribila. Tot ce a putut sa faca pentru noi, a facut. Cu asupra de masura. In aceasta viata. Ar fi crud din partea mea sa ii cer sa faca tot, si din cealalta. Ultima dorinta a mamei ar fi, poate, ca nepotii sa ajunga oameni mari. Oameni calmi. De o luciditate teribila. Care sa faca tot ce pot, ca sa fie cei mai buni.
A venit randul meu. Acesta lume, in iadul ei, este un rai. Le doresc copiilor mei, colegilor, si semenilor, sa nu-l astepte pe lumea cealalta. Sa-l tese aici, zi de zi. De la simplu, si mic. Pana la emotiile, creatiile si bucuriile mari. Dar, cine stie? Poate am sa uit. Poate voi dori sa imi mai vad odata copiii. Poate le voi spune sa aiba grija de servicii. Poate voi dori sa mai bata pendula. Poate voi dori ca omenirea sa isi merite oamenii mari, si oamenii mari, omenirea. Poate voi repeta: traieste, traieste, traieste!
21 mai 2013
Fii primul care comentează