Vă aduceți aminte?

4 aprilie – 1901 (d. 11 mai, 1958, Cluj) s-a născut la Mihalţ, Alba, Ion  Breazu. Acesta a activat ca istoric şi critic literar. Ion Breazu a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj în perioada 1920–1924 şi a  obținut licența în Limba și literatura română, secundar Istorie. A lucrat ca redactor, ca arhivar la Arhivele Statului din Cluj, şi ca profesor suplinitor. A vut o bursă de studii în Franţa, lângă Paris, unde a studiat relațiile româno-franceze. A fost angajat la Muzeul Limbii Române din Cluj. Ion Breazu face parte din prima generație de profesori care au predat Literatura română la Universitatea din Cluj după Unirea din 1918. A colaborat de-a lungul timpului cu articole, studii, cronici și comentarii literare în revistele vremurilor de atunci “Societatea de mâine”, “Cosânzeana”, “Boabe de grâu”, “Dacoromania”, “Gând românesc”, “Transilvania”, “Studii literare”, “Steaua”, “Tribuna “etc. (Sursa:  https://www.bunicutavirtuala.com)