7 Aprilie 1958 (d. 28 aprilie 2023) s-a născut în Bucureşti, Liviu Georgescu. A avut o viaţă controversată, în care tainele medicine s-au împletit cu literatura, muzica, pictura şi poezia. Liviu Georgescu a absolvit Liceul de Muzică și Facultatea de Medicină Generală a Universității din București. A practicat medicina în România până în 1989, apoi emigrând în America, a continuat să practice medicina internă în cabinetul său din New York. A fost scriitor opzecist, membru al Cenaclului de Luni, condus de nicolae Manolescu. A concertat pe scena Ateneului, ca vioară întâi a Orchestrei Medicilor din București, dar și la New York, vioara întâi în Orchestra Medicilor de acolo.A cochetat cu pictura. A debutat editorial la insistențele lui Gellu Dorian, cu volumul „Călăuza”, în anul 2000. Are o serie de publicaţii şi premii precum: Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2001) pentru volumul Călăuza; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie (2004) pentru volumul Orologiul cu Statui; Premiul „International Library of Poets”, SUA (2002); Premiul Fundației Hyperion (2003); Premiul revistei Convorbiri literare pentru poezie (2004); Premiul revistei Poesis (2005). (Sursa: https://mnlr.ro/)
