FLAGRANT / Prefectul judeţului Bihor va fi cercetat penal

Prefectul judeţului Bihor, Gavrilă Ghilea, va fi cercetat penal, fiind acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de fals în declaraţii.
Acesta n-a trecut în declaraţia de interese două contracte pe care le avea cu statul, în valoare totală de peste 17 milioane de lei.
Cele două contracte au fost încheiate de compania SC Construcţii Bihor, al cărei acţionar majoritar este prefectul Gavrilă Ghilea, cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Direcţia Judeţeană Pentru Tineret şi Sport.
Prefectul va mai trebui să răspundă şi unei alte acuzaţii, după ce ANI a descoperit că n-a declarat valoarea reală a unui alt contract şi a menţionat eronat veniturile realizate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns