De la baroc la modern, un recital de excelențǎ

Vineri, 17 octombrie, de la ora 17.30, va avea loc primul eveniment cultural al clubului Kiwanis Art Oradea (KAO) din acest an kiwanian. “De la baroc la modern” este un recital de violoncel al tânǎrului artist Jan Sekaci, unul din premianții de excelențǎ al clubului orǎdean. Recitalul se va desfǎşura la Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea.

„Clubul nostru îi susține pe tinerii din județ sǎ facǎ primii paşi în domeniul artistic. Când peste ani îi revedem pe mulți din aceşti talentați pe marile scene ale lumii, avem o satisfacție deosebitǎ, dovadǎ cǎ arta are nevoie de puțin ajutor, la momentul potrivit. Jan este unul din aceşti tineri, cǎruia sperǎm sǎ îi fim alǎturi în proiectul sǎu amplu propus”, spune Carmen Ungur-Brehoi, preşedintele KAO.

Jan Sekaci, născut la Oradea, a început studiul violoncelului la vârsta de zece ani, urmând cursurile la C.N.M. „Sigismund Toduță” din Cluj Napoca, iar în 2015 pleacă la București unde studiază la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”. Din 2020 până în 2025 a fost student al Academiei Barenboim-Said din Berlin, la clasa profesorului Frans Helmerson. În prezent, este student al Universității de Arte Berlin, la clasa profesorului Konstantin Heidrich. Ambilor profesori le este extrem de recunoscǎtor de lecțiile prețioase oferite în domeniul artistic.

Întâlnirea dintre Jan Sekaci şi Asociația Kiwanis Art Oradea e legată de debutul lui Jan pe scena Filarmonicii, în 2012, în concertul organizat cu ocazia Congresului Național cu participare europeanǎ Kiwanis România.

„Printr- o expoziție plasticǎ şi un concert, Kiwanis Art dorea să atragă atenția asupra tinerelor talente din orașul nostru, povesteşte Iuliana Pǎcurar, preşedintele fondator al clubului. Atunci au urcat pe scenă tineri care ulterior au confirmat vocația scenică sau didactic- artistică: Julia Relinda Ratiu, Vlad Crosman, Andrada Pitic, Măriuca Pop, Bogdan Bohus, Nicolae Mihăilă și un bǎiețaș sfios, slăbuț, căruia tatăl i-a adus pe scenă violoncelul prea înalt pentru el – Jan Sekaci. Simpatia instantanee a publicului a fost urmată de surpriza descoperirii unui pasionat al instrumentului. De-a lungul timpului i-am urmărit evoluția artistică și ne-am bucurat pentru succesele care puneau în valoare talentul, seriozitatea, capacitatea de a se dărui artei sale”.

În 2025 i- a fost conferit Premiul de Excelență în Artă Kiwanis Art. Din acest an este bursier al Fundației Deutsche Stiftung Musikleben și al Fundației Gautier Capuçon. Este membru activ al Ansamblului de Muzică Contemporană Boulez.

În cadrul recitalului, Jan va interpreta mai multe piese muzicale: H. Bottermund/J. Starker, Variațiuni pe o temă de Paganin, J. S. Bach, Suita No. 4 în Mi bemol Major, Z. Kodály, Sonata Solo op. 8.

„Invitǎm melomanii la acest recital, dar ne dorim sǎ implicǎm şi copiii din Oradea şi din județ ca spectatori, fiindcǎ ținem şi la o educare prin culturǎ a noilor generații” a mai adǎugat Tatiana Şinca, vicepreşedinte KAO.

Invitatul evenimentului este Cezar Platon (la pian), student în anul II, clasa lect.univ.dr Valentina Ventel Horhat, Departamentul de Muzică, Facultatea de Arte, Universitatea din Oradea. Lucrǎrile prezentate de acesta sunt Balada Nr. 3 de Frederic Chopin şi Preludiul în fa# minor de George Enescu.

Intrarea este liberǎ.