
Creştinii catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului – Paştele, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
Doi ani la rând, 2010 şi 2011, Paştele a fost sărbătorit de toţi creştinii – ortodocşi, catolici, greco-catolici, de evanghelici şi reformaţi, de cultele neoprotestante – în aceeaşi zi. Anul acesta, la creştinii catolici, evanghelici şi reformaţi, precum şi la cultele neoprotestante Paştele este sărbătorit pe 8 aprilie. Următorul an în care Paştele va fi din nou sărbătorit în aceeaşi zi va fi în 2014, când Sfânta Sărbătoare a Paştelui va fi în 20 aprilie.
Paştele îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic ‘Pesah’ al vechilor iudei, care înseamnă ‘trecere’. Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă iar mai apoi, trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.
Fii primul care comentează