
Congresul Naţional de Chirurgie a început ieri la Timişoara. Cei peste 1400 de participanţi se află la Hotel Timişoara. Evenimentul se desfăşoară sub moto-ul „Noi standarde în chirurgie”.
Congresul va dura până sâmbătă inclusiv. În timpul celor patru zile au loc mese rotunde, conferinţe, simpozioane-satelit organizate de companiile producătoare de tehnologie medicală, echipament şi instrumentar medical, sesiuni dedicate diferitelor organe şi proceduri, centrate pe o anumită patologie. Societatea Română de Chirurgie de Urgenţă organizează două sesiuni cu experţi din Franţa, iar Societatea de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică va avea o sesiune proprie. Ieri, în prima zi a Congresului, chirurgii tineri au avut ocazia să participe la două cursuri practice hands-on. Primul s-a desfăşurat la Centrul de Chirurgie Experimentală „Pius Brânzeu” al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”. Tinerii medici au avut ocazia să efectueze proceduri de chirurgie laparoscopică bariatrică pe un porc viu sub anestezie generală. Al doilea curs a fost unul de suturi vasculare, de asemenea, efectuat pe ţesut viu.
Fii primul care comentează