Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) susţine că ţările membre au căzut de acord să împartă mostre de virus gripal după aproape patru ani de convorbiri sterile asupra subiectului, relatează AP. OMS susţine că diplomaţii au purtat negocieri, ajungând, până la urmă, la un acord în acest sens. Acordul trebuie însă aprobat de adunarea anuală a OMS de luna viitoare, de la Geneva, pentru a deveni aplicabil.
Ţările în curs de dezvoltare au refuzat ani de zile să împartă mostre gratuite de viruşi gripali, precum cel al gripei aviare, pretinzând că companiile de medicamente vor profita astfel dezvoltând vaccinuri pe care cetăţenii lor nu şi le vor putea permite. Înţelegerea prevede că marile companii fie vor împărţi formula pentru vaccinuri, fie vor rezerva o parte din producţie pentru ţările sărace în cazul unei viitoare pandemii.

Fii primul care comentează