Va fi Elena data afara de la Mandinga?

Clasarea doar pe locul 12 la Eurovision a dat drumul valului de articole nu tocmai pozitive despre trupa Mandinga. Cei de la Libertatea o avertizează pe solistă că ar putea fi dată afară din trupă din cauza popularităţii dobândite.

Prima solistă a trupei a fost Elena Gheorghe, şi ea participantă la Eurovision, dar după ce a început să cânte solo. În 2006, Elena a fost dată afară din trupă deoarece devenise foarte populară. Ea se identifica cu imaginea trupei şi era în centrul atenţiei presei, iar colegii instrumentişti au devenit geloşi. Alături de impresar au hotărât să o dea afară din trupă, motivul oficial fiind că Elena Gheorghe nu era de acord cu venirea a încă alte două soliste. În trupa au venit atunci Elena Ionescu, actuala solist şi cubanezele Biu Maquetti şi Antonieta Gonzalez Arocha. Biu a devenit foarte populară şi după nici un an a fost dată afară, iar la scurt timp a plecat şi cealaltă solistă cubaneză. Astfel, Elena a rămas singura solistă. Un moment tensionat a existat şi în 2007, când la un concert ea a fost înlocuită cu o solistă blondă, Laura. Problemele s-au rezolvat şi Elena a rămas solista trupei până azi. Acum, de când cu participarea la Eurovision, din nou solista a ajuns să fie în centrul atenţiei media. Să fie acest lucru de rău augur?

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns