Situaţia de la echipă este din nou incertă odată cu blocarea conturilor echipei de către Fisc. Mai mulţi jucători sunt cu gândul la plecare. Goga, Sepsi şi Luchin sunt printre cei care au cele mai mari şanse să părăsească echipa înainte de startul ligii secunde din 20 august.
Impresarul lui Luchin, Cristea Opria, a vorbit în această dimineaţă la Sport.ro despre situaţia jucătorului. Luchin are două oferte, cea deja cunoscută de la Dinamo, dar şi una de la o echipă din prima ligă din Franţa. Opria a fost destul de tranşant în privinţa variantei ca Luchin să continue la Timişoara. Sigur că o să se transfere, Luchin nu poate rămâne să joace în Liga a II-a. El este un jucător de naţională şi din liga a II-a nu îl va mai selecţiona nimeni, a spus impresarul fundaşului. Deşi dorinţa jucătorului este clară, ar putea întâmpina probleme din partea conducerii. Marian Iancu a declarat că vrea să îl ţină pe Luchin la echipă deoarece are nevoie de el pentru promovare.
Prosport a scris astăzi despre transferul lui Goga. Ziarul bucureştean anunţă că transferul atacantului la Benfica a căzut, deoarece lusitanii nu au reuşit să îl vândă pe Carlos Martins. Acest lucru înseamnă că „Poetul” va mai rămâne să se mai antreneze cu Poli, dar nu pentru mult timp. Goga ar putea pleca liber de contract la Vaslui în septembrie, după ce Comisia de Soluţionare a Litigiilor îl va declara liber de contract, întrucât jucătorul şi-a depus memoriu pentru neplata salariilor.
În cazul lui Sepsi, plecarea lui pare să se mai amâne pentru câteva zile. Deşi Marian Iancu s-a înţeles cu Gigi Becali pentru ca Sepsi să plece la Steaua, jucătorul nu a răspuns la telefon când a fost sunat de Meme Stoica. Impresarul jucătorului a spus că Sepsi nu a răspuns deoarece aceste tratative se fac cu el, şi nu cu fotbalistul. Cei din Gazeta Sporturilor au însă altă explicaţie. Cotidianul a scris că Sepsi nu vrea să meargă la Steaua din cauza conflictului său cu Ioan şi Victor Becali, verii patronului Stelei. Cei doi ar fi trebuit să încaseze jumătate din transferul lui Sepsi de la Gloria Bistriţa la Benfica, acum trei ani. Atunci, Ioan-Ovidiu Sabău, Jean Pădureanu şi Sepsi au reuşit să îi păcălească, iar impresarii nu au mai luat nici un ban.
Anda Deliu