Politehnica Municipal a revenit în Timişoara şi a efectuat ieri primul antrenament în Sala „Constantin Jude”. Deocamdată, echipă nu a jucat handbal, ci a făcut antrenamente specializate, în circuite. De asemenea, pentru destindere, Vuckovic i-a lăsat pe băieţi să joace un meci de fotbal.
Tehnicianul s-a declarat foarte mulţumit de nivelul de pregătire fizică la care a ajuns echipa după cele două cantonamente de la Bekecsaba şi de la Herculane. Eu sunt foarte mulţumit de cele două cantonamente. Astăzi am început exerciţiile în sală şi mâine începem exerciţiile cu mingea. Sunt foarte mulţumit de cum au rezistat băieţii şi cred că vom ajunge departe, a spus antrenorul handbaliştilor.
Deşi echipa a făcut în această vara transferuri, plecarea lui Alexandru Şimicu i-a lăsat descoperii pe bănăţeni. Mie îmi pare foarte rău că l-am pierdut pe Şimicu, dar viaţa merge înainte. Ei sunt tineri şi eu sunt bucuros dacă ei ajung la Târgu-Jiu, Constanţa, Cluj. Cu Şimicu poate am fi jucat pentru un loc de cupe europene. Poate vom mai aduce unul sau doi jucători, vom vedea după ce discutăm cu conducerea. Problema e că jucătorii pe care ni-i dorim nu sunt liberi, decizia lui Şimicu ne-a luat prin surprindere, a spus Vuckovic.
Unul dintre jucătorii veniţi în această vară este extrema stângă Mihai Timofte, venit de la CSM Satu Mare. Mă simt foarte bine aici, am fost primit bine de colegi şi aşteptăm cu nerăbdare începerea noului campionat. Am pierdut unul dintre cei mai buni jucători (n.r. Alexandru Şimicu) dar vom încerca să compensăm acest lucru prin jocul nostru. Poate e prea mult să ne gândim la un loc de cupe europene, poate dacă eram în lot complet, acum suntem realişti şi ne gândim să o luăm pas cu pas. Cantonamentele au reprezentat perioada cea mai dificilă a sezonului, pregătirea fizică. Cred că ne-am pregătit destul de bine şi sper să o ducem până în iarnă, a declarat Mihai Timofte.
Anda Deliu

Fii primul care comentează