Timişorencele de la BCM Danzio au câştigat cu 78-68 meciul contra celor de la CSBT Alexandria, primul contând pentru lupta pentru locul 5. Bănăţencele porneau ca outsidere în meci, pentru că au terminat sezonul regular pe locul 8, faţă de locul 5 ocupat de baschetbalistele din Teleorman.
Alb-violetele au fost a conducere încă din primele minute. În minutul 2, timişorencele aveau 0-2 pe tabelă, iar la jumătatea primului sfert, scorul era 9-15 pentru echipa antrenată de Ljubomir Kolarevic. După primele zece minute, scorul era 20-25. Pe finalul sfertul al doilea, echipa din Alexandria a egalat şi fost chiar la conducerea, însă doar la diferenţa de 1 punct, la scorul de 33-32, respectiv 37-36. Scorul sfertului al doilea a fost 17-17, iar la pauză, scorul era 37-42 pentru bănăţence. În sfertul al treilea, timişorencele au luat un avans considerabil şi au marcat 23 de puncte, în timp ce gazdele au marcat doar 10, astfel că înainte de ultimele zece minute scorul era 47-65. În ultimele zece minute, Alexandria a reuşit să se apropie la 5 puncte, la scorul de 63-68, dar în final, s-a impus Timişoara la 68-78. Astfel, elevele lui Ljubomir Kolarevic devine favorite, pentru că următorul meci este la Timişoara. Cele mai bune marcatoare de la Danzio au fost Biljana Pesovic, 25 de puncte, Tiffany Brown, 19 puncte, Jovana Vukoje, 12 puncte şi Adina Stoiedin, 10 puncte. De la Alexandria cele mai multe puncte au fot marcate de Vucurovic, 20 de puncte, McIntyre, 18 puncte.

Fii primul care comentează