Deşi au fot tot sezonul pe locul întâi, BC Timişoara nu a putut să se impună la Târgu-Mureş deşi au condus o bună parte a meciului. Totuşi, echipa şi antrenorul nu sunt foarte supăraţi, gândindu-se şi la culoarul favorabil, cel puţin la prima vedere, către finală.
Astfel, în prima fază a play-off-ului, Timişoara va da peste CSM Bucureşti. Echipa care a terminat pe locul 7. Dacă timişorenii reuşeau să se impună în „jungla” de la Târgu-Mureş, atunci echipa ar fi fost pe primul loc, dar acest lucru e deja istorie. Trebuie să privim situația la modul general. Știam dinaintea jocului posibilitățile pe care le aveam și s-a întâmplat ceea ce prevedeam că se va întâmpla. Din acest motiv, nu suntem prea supărați pentru înfrângerea de la Tg Mureș. De acum, ne gândim deja la CSM București, adversarul din sferturile de finală. Nu putem ști acum dacă avem șanse mai mari în playoff de pe locul secund, decât de pe prima poziție. Asta numai desfășurarea ulterioară a evenimentelor ne-o va spune, a declarat antrenorul Predrag Badnjarevic. Oricum bănăţenii vor fi clar favoriţi, o postură despre care antrenorul spune că va pune presiune pe echipă. Ne va fi dificil în sferturi cu CSM București, pentru că noi suntem favoriți și vom juca sub presiune. Disputăm primele două partide pe teren propriu și sperăm ca publicul să vină la sală și să ne susțină. În acest sezon, am jucat mai multe meciuri sub presiune așa că dorim și de această dată să arătăm fața bună a echipei și să ne impunem, a completat antrenorul. Nici jucătorii nu sunt nemulţumiţi de locul doi dar sunt conştienţi că în play-off nu mai sunt permişi paşii greşiţi. Noi am venit la Tg Mureș ca să ne batem pentru primul loc înaintea playoff-ului. A fost un meci ciudat, dar Mureșul a meritat victoria, iar de acum încep calculele. Pornim de pe locul al doilea, ceea ce este un rezultat foarte bun pentru noi. În playoff nu mai avem voie să facem greșeli, astfel că de acum ne concentrăm pe primul meci cu CSM București, care va fi un adversar dificil și abia dacă trecem de primul adversar avem voie să ne gândim la ceea ce va fi în semifinale, a declarat Branko Cuic. Primul meci se va juca miercuri, 11 aprilie la Timişoara, de la 18, iar următorul a doua zi, de la aceeaşi oră.

Fii primul care comentează