Marian Iancu isi continuă campania electorala: Orza si Ciuhandu nu stiu sa faca oamenii fericiti

Marian Iancu a postat şi astăzi un nou comunicat pe site-ul oficial al lui Poli. Deşi, din nou, nu se exprimă la obiect, finanţatorul lui Poli este nemulţumit de propunerea Primăriei de a premia direct fotbaliştii echipei, atât juniori cât şi seniori.

Fireşte, acţiunea nu este deloc întâmplătoare, ca orice lucru făcut de Iancu. Astăzi, de la ora 15, Consiliul Local ar urma să voteze premierea fotbaliştilor Politehnicii. Iancu readuce în discuţie faptul că Primăria nu a reînnoit contractul de sponsorizare a echipei. Contractul prevedea ca suma de 9.000.000 de lei să fie acordată dacă echipa prinde un loc de cupe europene. Ceea ce teoretic s-a întâmplat, Poli fiind vicecampioană, spune Iancu. Practic însă, clubul nu a luat licenţa, deci nu a mers în preliminariile Ligii Campionilor şi a şi retrogradat în Liga a II-a, ar spune cei de la Primărie şi din Consiliul Local. Când Poli încă mai putea fi salvată pentru anul viitor, soarta echipei a stat în mâna a patru politicieni, Adrian Orza (PNŢCD), Constantin Ostaficiuc (PDL), Titu Bojin (PSD) şi Nicolae Robu (PNL). La propunerea lui Iancu de a da clubul autorităţilor, primii trei au spus pas, singurul susţinător al salvării echipei cu orice preţ fiind Nicolae Robu. De aceea, Iancu a devenit cel mai mare susţinător al liberalului, şi i+a îndemnat public pe timişoreni să îl voteze, dacă mai vor ca echipa să mai aibă o şansă. Iar cum unul dintre contracandidaţi este chiar primarul în funcţie, Gheorghe Ciuhandu, Iancu i-a acuzat pe aceştia de manipulare şi dezinformare, culminând cu afirmaţia că cei doi ţărănişti nu ştiu să facă oamenii fericiţi. Iată textul comunicatului postat astăzi:

Minciuna si dezinformarea trebuie sa inceteze! Este prea mult, ele au atins cote de nebanuit. Poli nu a cersit niciodata bunavointa, nu a stat cu mana intinsa si nu s-a comportat niciodata sub demnitatea ei. Cu atat mai mult, eu! Domnule Orza, continuand sa comentati politic asocierea Consiliului Local cu Poli, inducand prin neadevar ideea bunului samaritean, care din dragoste si respect a sarit in ajutorul clubului, m-ati obligat sa fac public contractul de asociere si anexa care il completeaza. Cand a aparut pe stadion bannerul cu „Tigan cersetor” am rezistat tentatiei de a replica. Dar a sosit momentul adevarului. Suporterii alb-violeti trebuie sa cunoasca raportul plata contra obligatii. Asa-zisa darnicie a cuplului Orza-Ciuhandu a avut o fata ascunsa. Cand au gandit contractul, au pus atatea conditii, pe care Poli le-a acceptat, incat erau siguri ca nu le vom acoperi. Clauza de rezolutiune de drept impusa avea darul sa-i absolve de asa-zisa sustinere, iar vina avea sa cada in sarcina exclusiva a clubului. Ei, bine, nu s-a intamplat asa. Am indeplinit toate obligatiile asumate, am trecut cu brio toate controalele din partea celor abilitati prin contract si lege, am facut performanta sportiva, atat la seniori, cat si la juniori, am fost in Europa etc.

Pentru ca toate acestea s-au intamplat impotriva estimarii cuplului Orza-Ciuhandu, acestia au hotarat, la expirarea contractului, sa nu il mai prelungeasca. Ceea ce era de demonstrat…

Domnilor, dragostea si respectul nu se conditioneaza! Se dau gratis sau nu se dau. Dar atunci cand conduceti o comunitate aveti obligatia sa o faceti. Realitatea palpabila este ca impreuna, dle Orza si dle Ciuhandu nu stiti sa faceti oamenii fericiti. Nu stiti sa hraniti orgoliul din sufletele a zeci de mii de suporteri alb-violeti. Va spun asta pentru ca ati avut tot timpul din lume sa o faceti si s-a dovedit contrariul. Ati avut grija sa distrugeti o constructie bine fundamentata si asta doar pentru ca nu v-ati dorit-o. Ipocriti si rautaciosi, ati aratat cu degetul spre mine, fara sa va ganditi ca raul cel mare il faceti clubului. Ii las pe suporteri sa citeasca mai jos si sa descopere cate obligatii reveneau lui Poli, asumate si realizate in totalitate. Performanta, reclama, facilitati si investitii, toate acestea reprezinta munca si responsabilitate, ceea ce trebuie sa faca un club pentru a exista. In niciun caz sa cerseasca mila, asa cum lasa se inteleaga dnii Orza si Ciuhandu.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.