
Tricolorii nu au reuşit să se impună la Asuncion după un meci mai prost decât cel cu Brazilia. Înfrângerea contra Paraguayului ne-a costa scump, deşi a fost doar un meci amical. Din cauza meciului pierdut, coeficientul de ţară al României a scăzut, iar naţionala va fi de-a acum încolo în urna a patra valorică pentru tragerile la sorţi ale grupelor de calificare la Campionatele Mondiale.
După mulţi ani, România a aliniat un prim „11” format doar din jucători care evoluează în campionatul intern. Din păcate, Marica a fost accidentat şi nu a putut evolua, iar lipsa jucătorului lui Stuttgart nu a putut fi suplinită de Zicu şi Alexe. Pe lângă un atac ineficient, apărarea a făcut gafe enorme, încă din minutul al doilea. Atunci, Latovlevici a gafat impardonabil în faţa lui Valdez, care a scăpat singur şi a marcat în poartă lui Costel Pantilimon. Gazdele au mai avut o ocazie mare prin acelaşi Valdez, iar în minutul 29, Santa Cruz a a marcat cu capul. România a avut ocazie prin Giurgiu, care a tras primul şut pe poartă, scos însă de portarul paraguyan. Până la final, Zicu a mai avut o ocazie pe care nu a reuşit să o fructifice. În repriza a doua, Alexe, Latovlevici şi Torje au şutat d ela distanţă, fără prea mare efect. În minutul 70, Tănase cade în careul advers la un duel cu adversarul, însă centralul nu acordă nimic. Pe final, gazdele ar fi putut majora diferenţa după ce Marecos a avut o bună ocazie după o greşeală a lui Râpă. Scorul a rămas 2-0, iar naţională se scufundă din ce în ce mai mult în mediocritate.
Anda Deliu
Fii primul care comentează