BC Timişoara va întâlni în etapa a III-a CSM Oradea, actuala echipă a lui Milos Pesici, om de bază în primul „5” care a câştigat Cupa României. Meciul se va juca vineri de la ora 18, la Sala „Constantin Jude”.
Orădenii traversează o perioadă bună. După ce anul trecut s-au calificat în play-off, acum echipa din Bihor a transferat şi un jucător lituanian, iar Milos Pesici a ales oraşul de pe Crişul Repede în detrimentul rămânerii la Timişoara. Oaspeţii vin după două victorii, cu Sibiul şi Ploieştiul, două echipe puternice, în timp ce alb-violeţii vin după victoria cu CSM Bucureşti şi înfrângerea cu Universitatea Cluj. Poate cel mai dificil îi va fi lui Nenad Markovic să joace contra lui Pesici, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui. Îmi este unul dintre cei mai buni prieteni. Vorbim zilnic la telefon şi mi-a spus că vrea ca alături de noii să colegi să arate un baschet de calitate, aici, la Timişoara. Oradea e în mare formă, are lot bun şi din câte am auzit că a mai luat un jucător lituanian. Ei vin după două victorii, noi după o înfrângere la Cluj. Ne aşteaptă un meci greu, dar sperăm ca sala să fie plină şi să ne ajute în obţinerea victoriei, a declarat „Shone” înainte de meci.

Fii primul care comentează