
BC Timişoara a câştigat cu 100-58 meciul contra echipei Dinamo Bucureşti. „Leii” au dominat tot meciul, dar şi adversarul a fost o echipă cu probleme, rămasă în şapte jucători după ce trei americani au fost daţi afară de la echipă pentru că nu s-au prezentat la meciul cu Ploieştiul.
Pentru acest meci, Predrag Badnjarevic a ales ă îi odihnească pe Zlatko Jovanovic şi Dominique Archie, care vor evolua ambii şi la All-Star Game-ul de marţi. Alb-violeţii şi-au luat un avans comod din primul sfert, câştigat cu 24-11. La fel s-a întâmplat şi în următorul sfert, deşi diferenţa s-a mai redus,23-18. Situaţia a fost similară şi în repriza secundă, sfertul trei s-a terminat 30-20 pentru gazde, iar apoi, deşi au jucat mai mult tinerii, sfertul al patrulea a fost câştigat categoric de bănăţeni, cu 23-9. Ivan Siriscevic a redevenit un bun marcator după ce a înscris azi cel mai mult, 22 de puncte. Croatul a fost urmat în clasamentul marcatorilor de Nenad Markovic, care a marcat 14 puncte la revenirea între cei şase străini de pe foaia de joc, Bogdan Popescu, cu 13 puncte, Sime Spralja,, 12 puncte, dar şi tânărul George Toth, cu 8 puncte. De la Dinamo au marcat cel mai mult Bogdan Sandu (15 pct.), Dan Ioan (13 pt.) şi Alin Şipoş (12 pct.).
Antrenorul Predrag Badnjarevic rămâne cu picioarele pe pământ şi ştie că urmează patru meciuri grele, cu Rovinari, Sibiu, Ploieşti şi Târgu-Mureş. Azi am câştigat uşor. Nu am jucat grozav, cu mici excepţii, dar am jucat fără Archie şi Jovanovic, pe care a trebuit să îi odihnesc pentru a nu avea probleme în viitor. Pentru noi urmează o săptămână dificilă, cu un program încărcat, ceea ce nu e prea bine. George Toth şi Zoran Milencovic au jucat destul de bine. Sigur, au făcut şi greşeli. Ne aflăm în faţa unei perioade dificile, putem câştiga toate cele patru jocuri, dar le putem şi pierde. Despre plecarea lui Milorad Perovic nu vreau să dau mai multe detalii, ne priveşte doar pe noi, a declarat antrenorul Predrag Badnjarevic.
Căpitanul Shone Markovic a făcut un meci bun după o perioadă lungă în care a stat pe bancă, datorită regulii care permite ca doar şase străini să fie trecuţi pe foaia de joc. De şase ani de când joc aici, poate că Dinamo a fost cel mai slab adversar de până acum. Dar noi am jucat serios, am respectat adversarul, care a venit cu doar şapte jucători în lot. A fost frumos, am dorit să joc. Avem un program dificil la sfârşit de campionat, fiecare meci va fi important, a declarat Nenad Markovic.
Srdjan Jovanovic a avut astăzi debutul pe banca lui BC Timişoara. Am câştigat un meci uşor, dar importantă este victoria. Vrem să continuăm aşa, pentru a avea un moral bun. Urmează o perioadă dificilă, dar eu am jucat baschet mulţi ani şi ştiu cum să fac faţă unei presiuni de acest gen. Sunt bucuros că am venit aici şi voi încerca să îmi fac cât mai bine treaba. Voi face tot ceea ce Predrag îmi va cere şi voi avea câteva atribuţii precise cu scoutingul, a declarat noul secund al echipei.
Am jucat împotriva locul întâi din România. Timişoara e o echipă care se respectă, a arătat foarte bine şi în atac şi în apărare. Şi aici sunt câţiva copii cu perspective foarte bune de a juca baschet, ceea ce e foarte bine pentru viitorul baschetului românesc. Dinamo astăzi a încercat, şi în anumite momente a şi reuşit, să ţină piept unui adversar mult mai puternic. Scopul nostru este că creştem câţiva jucători foarte buni. Barîş Aktaş făcut un meci foarte bun, Bogdan Sandu s-a descurcat foarte bine, împotriva unei echipe foarte puternice, pentru că împotriva unei echipe slabe, oricine poate juca. Cel puţin până la pauză, Dinamo a făcut un joc bun, a pus probleme, iar echipa a căzut fizic pentru că sunt foarte puţini jucători. Jucătorii pe care i-am adus în retur au iubit mai mult barul şi discoteca decât sala de baschet. Contractele cu ei s-au încheiat când nu s-au prezentat la meciul cu Ploieşti, a declarat Nicolae Toader, antrenorul lui Dinamo.
Fii primul care comentează