Victorie cu 77-74 după o semifinală de infart. Urmează finala.

”Leii” din Banat au reușit să treacă de CSM Oradea în prima semifinală de la Final Four-ul Cupei României. După victoria cu 77-74 alb-violeții visează din nou frumos, la o nouă adusă pe malurile Begăi după doi ani de la ultimul trofeu.

BC Timișoara a dominat primul sfert, încheiat 24-22, dar după ce bănățenii au condus și cu 22-16. Situația nu s-a schimbat nici după următoarele zece minute, iar la pauză s-a intrat cu 39-34. În sfertul al treilea, situația s-a modificat total, orădenii și-au revenit și au preluat conducerea cu 44-41. Timișorenii au continua slab pe parcursul întregului sfert, cu un Cuic accidentat în primele minute și multe greșeli la finalizare. Sfertul al treilea s-a încheiat cu scorul de 58-47, după ce CSM Oradea a avut și 56-42. Situația timișorenilor era extrem de complicată, dar ”leii” și-au respectat blazonul și au revenit senzațional după trei trițe consecutive ale lui Popescu, Jovanovic și Archie. Pe final, ”Pope” a preluat inițiativa și a dus echipa în finala de mâine, de la ora 19. Cele mai multe puncte au fost marcate de Bogdan Popescu, 24, Zlatko Jovanovic, 23 și Dominique Archie, 20. De la CSM, cei mai buni marcatori au fost Silviu Lupusavei, cu 23 puncte și Milos Markovic, cu 20 de puncte.

În sfertul patru am arătat o inimă mare, am arătat caracter și sunt mândru pentru acești băieți. Ce le-am spus după sfertul trei? Doar că trebuie să continuăm, și să nu se oprească deoarece jocul nu s-a terminat încă, a declarat Predrag Badnjarevic după meci.

Meciul cu Oradea a fost greu, greu de tot. Am venit aici pentru a continua parcursul pe care l-am avut în cupă. În sfertul trei am crezut că totul s-a terminat, deși în sinea mea speram că vom întoarce rezultatul. Mulțumesc mult de tot celor care au venit de la Timișoara, pentru că au fost fantastici pentru noi azi, a declarat Leo De Maio.

Noi azi am avut inima. La meciurile astea cu un punct două distanță nu contează valoare, dacă ești mai bun sau mai slab la baschet. Chiar dacă nu mai poti să faci nimic alergi după minge, te bați cu adversarul. Nu mai contează tactica, tehnica, ce-a spus antrenorul, ce-a spus mama. Aici e dorința, e inima, și a contat cine a vrut mai mult victoria, iar noi azi am vrut asta mai mult, a spus Bogdan Popescu.

Această victorie e mai mult decât una obișnuită, valorează mult mai multe puncte, a zis Zlatko Jovanovic după meci.

Suntem mândri de această victorie. Nu contează pe cine vom întâlni în finală, a declarat Dominique Archie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns