Transferul de putere între preşedintele ales, Francois Hollande, şi preşedintele în exerciţiu, Nicolas Sarkozy, a fost fixată de comun acord pentru marţi, 15 mai, au informat surse de la Palatul Elysee, relatează AFP.
Această dată a fost fixată între secretarul general al preşedinţiei Republicii, Xavier Musca, şi directorul de campanie al lui Francois Hollande, deputatul Pierre Moscovici, a precizat aceeaşi sursă. Francois Hollande va participa de asemenea marţi dimineaţă, la Paris, alături de Nicolas Sarkozy, la ceremoniile de la 8 mai de comemorare a sfârşitului celui de-Al Doilea Război Mondial.
Mandatul lui Nicolas Sarkozy, care ocupă funcţia de şef al statului francez din 16 mai 2007, se încheie în mod oficial marţi, 15 mai, la miezul nopţii. Chiar înainte de victoria sa de duminică în cel de-al doilea tur de scrutin, Francois Hollande a menţionat săptămâna trecută data de 15 mai pentru ceremonia transferului de putere.

Fii primul care comentează