În vara aceasta, Parcul de sculptură al Fundației Jecza se transformă într-o „Scenă deschisă” pentru cartier.
21 iunie, duminică, ora 19:00
Spectacolul „Salvați Sânzienele”
O poveste inventată de regizoarea Eva Labadi, montată într-un spectacol de teatru creat cu comunitatea
28 iunie, duminică, ora 19:00
„Ziua Cartierului”. Concert Cvartet Nuevo
Cvartetul Nuevo (acordeon, vioară, contrabas și pian), va performa în Parcul de sculptură, pentru a anima Sărbătoarea Cartierului, invitând la o participare directă a publicului – dans, socializare. Evenimentul va fi conceput ca un picnic al localnicilor, marcat de implicarea comunității. Se vor servi produse locale.
5 iulie, duminică, ora 19:00
Spectacol de coregrafie folclorică
Perechi de dansatori, participanți la Festivalul Inimilor Timișoara, vor performa pe scena din Parcul Fundației Jecza.
10 iulie, joi, ora 19:00
ArtTM
Echipa coproducției digitale ArtTM, create de Universitatea Politehnica în parteneriat cu Fundația Jecza, va testa în Parcul de sculptură aplicația care informează asupra existenței artei de for public în oraș, prin aplicarea asupra obiectelor din parc.
Paralel, va fi prezentat un spectacol multimedial creat în colaborare cu Universitatea Politehnică.
3 august, luni, ora 19:00
Ziua Timișoarei: Concert Old Dixieland Band
Grupul Old Dixieland Band (Dorin Cuibariu – clarinet, Gabriel Bokor – trompetă, Emanuel Sărăcuți – trombon, Florin Lupulescu – bas, Sorin Petrescu – pian, Doru Roman – tobe) va performa în Parcul Fundației Jecza, pentru a marca Ziua Timișoarei în cartier. Evenimentul va fi conceput ca o invitație la participarea directă a publicului – dans, socializare.
3 septembrie, joi, ora 21:00
Adriana Babeți, „Trei OZN-uri și o poveste despre apă”. Harta secretă a Timișoarei: oameni și locuri. Proiecție de film
În Parcul Fundației Jecza / sau, în funcție de vreme, în spațiul interior al fundației, va fi proiectat episodul privitor la Uzina de apă de la Urseni, film realizat de Casa de Cultură a Municipiului și UVT, având-o ca principal animator pe scriitoarea Adriana Babeți.
După proiecție, publicul cartierului în care se desfășoară „istoria secretă” va avea ocazia să se întrețină cu protagonista seriei, Adriana Babeți.
23 octombrie, joi, ora 19:00
Ecaterina Vrana la două voci
Lucrarea „Puii” a artistei Ecaterina Vrana, amplasată în Parcul de sculptură, va fi inaugurată în tandem cu vernisarea unei expoziții dedicate artistei, în interiorul Galeriei Jecza. Curator: Erwin Kessler, director general MNAR
Expoziția rămâne deschisă în perioada 23 octombrie – 23 noiembrie
