Sâmbăta aceasta, la hotel Senator va avea loc o expoziţie de câini. Evenimentul este organizat pentru a aniversa 90 de ani de existenţă a Asociaţiei Chinologice Timiş.
Turneul anual al campionilor, expoziţie naţională cu participare internaţională va începe la ora 10, în Sala Expovest. Vor participa 300 de câini din peste 70 de rase omologate de Federaţia Chinologică Internaţională. Exemplarele provin din România, Ungaria, Serbia, Italia şi Franţa, iar arbitrii internaţionali vor fi situaţi în cinci ringuri. La Turneul campionilor vor participa aproape 100 de campioni naţionali, juniori şi seniori. La festivitatea câinele anului vor participa 10 câini care s-au evidenţiat în expoziţiile naţionale şi internaţionale de anul trecut. La expoziţie se va putea cumpăra şi hrana şi accesorii pentru câini. Preţul unui bilet de intrare este de 5 lei, iar pensionarii, copiii sub 14 ani şi persoanele cu handicap au acces gratuit. În urmă cu 90 de ani lua fiinţă Societatea pentru câini de poliţie, de pază şi rasă pentru România – Timişoara. La începutul anilor ’30, denumirea a fost schimbată în Societatea proprietarilor de câini de rasa din România (S.P.C.R.R.).

Fii primul care comentează