
PTK Image, în parteneriat cu cluburile timişorene, organizează concursul de frumuseţe „Miss Martie”, programat pentru 24 martie, concurs aflat la a doua ediţie, după ce anul trecut a câştigat Lia Tudose, care în prezent se află în Bucureşti. Pentru marele premiu oferit de agenţie, o excursie de trei zile pe malul Mării Negre pentru două persoane în ultimul week-end al lunii august, se vor califica în cele din urmă doar 16 manechine, opt timişorence şi opt extra-timişorence, care vor fi selecţionate la un casting organizat pe 18 martie. Pe lângă marele premiu, titlul de Regina Vestului şi Miss Martie 2011, se vor mai acorda titlurile de Miss Popularitate, Miss Fotogenie şi Miss Frumuseţe. Spectacolul, pe fondul sonor asigurat de rapperul Hasu şi care se va desfăşura de la ora 23 la clubul No Name (15 lei la intrare, 10 lei dacă achiziţionaţi biletul direct de la PTK Image), va cuprinde o probă de eleganţă, proba lenjeriei, ca şi o probă de popularitate, dar şi proba de impresionare a juriului. Vârsta minimă a participantelor admise va fi 16 ani, iar proba de casting va fi de la ora 18, pe 18 martie, la Clubul No Name.
Fii primul care comentează