
Marţi, 6 martie,la Muzeul de Artă va avea loc vernisajul expoziţiei „Restituiri – Istoria unui meşteşug”, urmat de un concert al formaţiei Acoustica la ceainăria Cărtureşti de pe strada Mercy. Vernisajul va începe la ora 18, iar concertul la ora 19.30.
Expoziţia se compune din piese ale colecţiei lui Emil Kindlein, nepotul lui Petru Kindlein, meşter ceasornicar şi bijutier din Lugoj. Practic, prin expoziţie se încearcă reconstruirea atelierului lui Petru Kindlein de la începutul secolului al XX-lea. Expoziţia va cuprinde mobilierul atelierului, bancul de lucru, uneltele specifice unui atelier de orologerie şi giuvaergie, firme, reclame de epocă, dar şi documente şi tipărituri prin care este prezentată istoria familiei şi a meşteşugului, colecţia de ceasuri a lui Emil Kindlein, formată din ceasuri de mână, de perete, de buzunar şi deşteptătoare. Apoi, va urma un recital susţinut de trupa Acoustica, formată din Daniel-Silvian Petre şi Emil Kindlein în ceainăria Cărtureşti. Aceştia vor prezenta reinterpretări acustice ale unor piese de la Nirvana, The Doors, Johnny Cash, Janis Joplin, Led Zeppelin, unele dintre ele fiind şi traduse, dar şi blues de la 1930, piese culese Anton Pann sau compoziţii proprii pe versuri de Ion Minulescu şi Daniel Silvian Petre.
Fii primul care comentează