CULTURA/Despre împlinirea unui țel, a unui vis: Nimic nu ne mai transformă mai mult decât țintele pe care nu le ajungem. Lucian Blaga

În cultura română, Lucian Blaga este creatorul unui sistem filosofic interesant, sistem expus în Trilogia cunoașterii. Gânditorul transilvănean considera că universul a fost creat de Marele Anonim, iar omul, care este creația centrală a universului, trăiește într-un spațiu plin de mistere pe care nu le  poate descifra pe cale rațională din cauza cenzurii transcendentale instituite de Marele Anonim. În locul cunoașterii paradisiace (crede și nu cerceta), Blaga propune cunoașterea luciferică, adică adâncirea misterului prin intuiția bergsoniană. Adevăratul obiect al cunoașterii este misterul, cheia de boltă a întregii opere blagiene.
Ținta pe care o atingi îți rămâne la îndemână, iei din resortu-i felul de viață presupus. Cazi pradă automulțumirii și nu mai cauți vreun pisc, în afară. Asimilezi un capăt de drum, căruia singur i te supui. Cum făcea Alexandre Dumas, la senectute, citind propriile cărți, dar fără a mai scrie înainte. Culegea roadele unei munci.
Când un critic a tipărit Istoria literaturii …, s-a afirmat că nu mai are nimic de spus, că a epuizat, odată cu ea, toate formele de exprimare în domeniu.
Sau îți dorești să devii studentul unei facultăți: înveți, pentru a depăși examenele intermediare, dar mai ales bacalaureatul; asimilezi mult, cu fiecare noțiune nouă, sufletul se îmbogățește, dobândește feluri noi de a vibra, unghiul de vedere asupra lucrurilor devine profund. Travaliul intelectual te schimbă…
În timpul facultății, din cauza examenelor multe, găsești fără să vrei, împins de criza de timp, metode mnemotehnice de învățare. Faci față paginilor nenumărate, ceea ce în liceu îți părea imposibil. Îmbini efortul cu modalități de relaxare, altele ca până acum. A fi student a fost un țel, acum împlinit. Nu-l poți prelungi pentru că ar însemna să stai mult timp corigent.
Un vis, dacă este înalt, te atrage înspre aura-i manifestă. Dimensiunea profesiei echivalează cu splendoarea stării de obiectiv împlinit. Greutățile pe care le mai întâmpini (la serviciu) te determină să revii la atitudinea din fața unui obstacol, de stres și de îndoială; pasul neașteptat în afara țintei de o viață te implică eventualei panici și ca să-i scapi, vizezi alt scop, care să te absoarbă durerilor comune și căruia să i te consacri.

Despre Dan Ionescu Articolele 127
Dan IONESCU, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns