Potcoave sfârâind au zburat spre mine.
Când am întors capul, m-a lovit în spate Osman. Conștientizând că pașa
a trăit acum sute de ani, m-am convins că lovitura de iatagan a fost abstractă,
iar potcoava sfârâie numai când este confecționată.
Fierarul, ca s-o convingă de ineditul situației viitoare: va fi apăsată de bidivii grei,
o înăbușă, cu singurul clește, în căldarea de apă, ca pe un pește.
Am dedus că iubita mea și-a făcut prieten
(din paie? din mărgăritare? din depărtare, pe pârtie, la Sinaia?)
și mi s-a părut că, după ceafă, Osman mi-a mai tras o palmă.
Cât de atacat m-am simțit!