În sat, s-a aprins lumina. Toți au crezut că e de la mintea lor și au început, în dimineți, să se laude unul pe altul. Fenomenul m-a prins și pe mine. În fața oglinzii, nu m-am mai recunoscut. Mă lăuda cristalul mai mult ca un om, găsind o rază specifică pe care s-o reflecte în adâncimea unui rid săpat de vârstă. Am luat de bună fantasmagoria pe care am potrivit-o în linie dreaptă cu mine; când aveam voința de-a fi altul, mă abandonam circumstanțelor, fără intenția de-a mă mai recupera…
Citește mai multCategorie: Poemul din fiecare zi
Un val de comunicare
Ascult nimfe, în alb pregătite, ele îmi cântă inspirația de la ce ia foc. În sat, întrevăd fântâna solită pe care o tulbură ușor picătura de ploaie sau nuiaua scăpată în apă, din ciocul porumbelului brun. Găleata setei mele de amor o scobor în adâncul providențial. Până la izvor ajunge mohorârea. Se odihnea pe cumpănă porumbelul și-o vorbă de moș, rostită degeaba, l-a mișcat din tihnă. Orizontul s-a schimbat, întors, ca pe masa grecilor în Vechime, clepsidra, să vadă ei timpul scurgându-se-n preocupări de-o clipă. Zborul încetinea pe…
Citește mai multDecizie definitivă (Din caiete vechi)
Într-un fapt ca alergatul pe străzi, se consumă detalii diverse, unele privesc sufletul alergătorului, altele, din afară, contrazic tot ce interiorul subiectului vrea să fie repetat. Fluxul privirii celui în fugă a împins bârna din ochi, foarte departe de lume, dar lucrul nu este observat decât de atlet, care însuși a urcat în imaginație, să-și vadă bârna scăldată în fulgere. Pornit pe un fir al viziunii lui întâmplătoare, nu observă fierăstrăul, uitat în drum de un tâmplar, și se lovește de el. Dinții uneltei îl rănesc, pentru prima dată va…
Citește mai multSoluție la monotonie (poem inedit, deși vechi de unsprezece ani)
Mai întâi de casă, în loc să-i închidă jaluzelele, să n-o doară ochii de roșeața amurgului, oamenii își fac mari griji pentru vite. Casa rămâne cu sufletul supărat, când ei își duc vitele la jgheaburi să bea apă. Pereții, îngălbenind prematur, își sporesc și mai mult ura față de ființe. Bolta stă în coama dealurilor sorbind din scoarță izvoarele. În retragerea lor spre eter, numai eu le aud și strig: Plagiatul nu-i perfect! Bolta să aibă ființe și să le împingă înapoi în undele privirilor, să aibă…
Citește mai multCând semne de întrebare (din foi vechi)
Când semne de întrebare iau de umeri pe conte și-l izbesc de pereții duri ai propriului trup, mai apare în oglinzi o tristețe fără nume. O față ce n-așteaptă, pentru deșteptarea din timp, un duh s-o adopte, e înhățată rapid de tristețe, să-i fie materie albă colindată de rid. Liniile corpului răsfirate par niște crispări pe un obraz colosal de pământ.
Citește mai multÎn zilele când nu muncesc (din foi vechi)
În zilele când nu muncesc, noaptea am remușcări și singura alinare: de mâine voi încerca să mă ridic în propria-mi conștiință, scriind și lecturând. Citesc un rând sau o strofă. Plăcerea de a scrie se declanșează atât de repede, încât inhibă lectura și un pic pe mine care parcă nu sunt pregătit azi pentru ceva marcant. Sturzii stau cu pliscurile în pene, bosumflați. La fermă, cristalul zilei se dă peste cap de atâta praf. Îmi plac boabele de porumb crud. Laptele regăsit în boabe mă conectează la un sector de…
Citește mai multCugetare simplă
Sunt multe etichete aruncate de Dumnezeu în lume. Omenirea inconștientă aleargă să le ocupe. Cum poți spune că trăiești cu adevărat fericirea, dacă speranța în mai bine moare în ultima clipă? Totul e un fals, o nefericire.
Citește mai multMărturisire
Dacă ar fi să mă refer la inimă, aș spune că trăind prin ea, devin captiv de mai multe ori: o dată, că existența mea se consumă tenebros, între ziua frumoasă ridicată pe lângă fereastră, și televizor; a doua oară, trăind pe deplin lumea filmelor vizionate, a destinelor, împărtășesc drama și fericirea lor, descopăr atâta elan frânt. Și iar mă apuc să citesc. Fântânile stau încărcate de raze.
Citește mai multPoem nou din pagini vechi
O fotografie te-a cuprins cu brațe nevăzute și te-a smuls realității, fixându-te în retinele proprii, pentru a te mira de tine însuți. Fiindcă nu-ți place fața, spui, cum vorbesc și alții, că nu ești fotogenic. Trec, peste praguri, noi cântece. În fiecare notă, urci și aștepți: acest urcuș să te orienteze către esențe.
Citește mai multPauza romantica intr-un veac precipitat
În asaltul umbrelor, stă un conte și zărește, în colțul mesei, un coif. Se întreabă contele: Gândește coiful cu mintea din capul pe care l-a apărat de săbii? Ce este în coif? – Un adânc de umbră drept cuib pentru oul firav de lumină? Ce tresare în coif? – Limba care a spus gândurile? Are în față margini de caiete și notează ample impresii despre tot ce-i trece prin cap.
Citește mai multGluma buna
Bietul târnăcop pierzându-și capul în scânteieri de piatră! Lucrătorul se socotește el însuși efectul suprem al zbuciumului de unealtă.
Citește mai multÎn fiecare zi, trăiesc impresii noi
Observam cum oamenii pot fi înlocuiți de cuvinte. Bunăoară, străbunicul meu: Păzește-ți grădinile! Se zbate în pământul lor un nerv de primăvară, măcar puțin teritoriu să fie neocupat de zbor; altfel, ceea ce vom sădi aici, eventual iubirea, se va înaripa și va zbura. Viața este o peliculă, ca un pârâu într-o vale.
Citește mai multPata de rugină
Până la școală, încet am învățat mersul pe bicicletă. O pată de rugină pe aripa din spate părea o favoare a cunoașterii din vreme a tenebrelor. Celorlalți puști atenția le era ocupată de zgomotul căderii de lanț.
Citește mai multReflexii adânci
La fiecare pas, trecutul se desface dinaintea mea, cu toată adâncimea lui. Soarele deformează cu flacăra îngerii de pe dealuri. Pe scările Universității, clipești o dată din ochi, iubito, m-ai zărit pitit în mintea ta, drept adversar în lupta pentru pânza prețioasă. Clipești și alergi în stânga, ți-ai pierdut complet direcțiile. Nu știu ce idee te va înfrâna. Experiența de viață, izvor subteran, țâșnește în carte. În apele fântânii, chipurile curioșilor. Mintea lor leagă prezentul de obârșia izvorului.
Citește mai multPoem din păcate, nedus la capăt (variantă)
Dacă mi s-ar cere să definesc singurătatea, în primul rând, nu m-aș pricepe să discut simbolurile presupuse de litere, fiecare în parte. „S – ”, aș spune, este un fost obelisc, în timp, curbat de presiunea spațiului dintre cer și pământ; „- i –”, un punct vrând să dea în cap liniei, „- n –”, amploarea vălului cărat în biserici de domnișoare de onoare, „- g –”, înțelept bătrân, pe gânduri, strâns în sine ori brațul lung al tinerei bând absint fără să-l epuizeze, din pictura lui van Gogh, „-…
Citește mai multPoem din păcate, nedus la capăt
Dacă mi s-ar cere să definesc singurătatea, în primul rând, nu m-aș pricepe să discut simbolurile presupuse de litere, fiecare în parte. „S – ”, aș spune, este un fost obelisc, în timp, curbat de presiunea spațiului dintre cer și pământ; „- i –”, un punct vrând să dea în cap liniei.
Citește mai multGluma lirica
El, trăgând apă din fântână, tot uitându-se în răsfrângeri, și-a făcut o părere despre el însuși în care a crezut atât de mult, încât opinia a început să-l înlocuiască. Era o părere de rob…
Citește mai multPastelul de azi
Din zborul pe boltă ajunge în răsfrângere pasărea albă. Umbra-i se lasă pe stradă, ca în brațele unor țigani, acordeonul de marcă. Atâta compresie a piesei pentru un sunet care se risipește pe stradă în auzul celor care la rându-le, parcă nici n-au fost.
Citește mai multDestinul postum al unui cavaler (poem avangardist)
O, timp, venit să dai cu oiștea-n gard în fiecare dimineață, acoperă poporul cu nimbul tău feeric! Cu aceasta, la rându-i, călărețul a rămas înregistrat în inimi: zbura lăsând în urmă, surprinzătoare linii. Dar, în conflict pentru onoare, cavalerul s-a surpat în neant. De sute de ani, coiful, din vitrina muzeului, captează raze de soare, tot sperând să refacă vreodată din lumină, țeasta pe care a stat cu scop.
Citește mai multHansel și Gretel – variantă personală, I
Ce-i lipsește unei păsări acum în seară? În zbor își spune supărarea, cum eu, în mersul prin cameră, și se duce în peisaj, pe vântul speranței, ca un zmeu tras de copil. Îmi pun mâna la tâmplă, stau pe gânduri, însă pe valul supărării mă situez, înadins mă opun mișcării de haos, luând pâine în buzunare, pentru a rupe fărâme pe neștiute poteci. Sunt dus de mână, în zori, de-un tată derutat. Îmi iau sora în grijă, în suflet. Din lacrimile ei crește ziua, ca pâinea în țest. Raze de…
Citește mai multSunt poet în fiecare zi
Am aruncat în joacă pe stradă un cuvânt care s-a holbat la vitrine. S-a făcut puțină lumină în capul băiatului de la farmacie. Îndrăgostiții au uitat, în discuții, luna aprinsă, până când aceasta a ars. Fumul a înnegrit trandafirii din brațele mele. Vedeți creanga din depărtare? – Alungă porumbeii din prezenta incintă. Felinarul ca bobul de aur în lanul de grâu.
Citește mai multSuprafața minte
Aș vrea să cobor, în imperiul unei minuni, la scară minusculă, liliputan să fiu, din pânzele păianjenilor (care au invadat un pod părăsit), să înfirip vele pentru nava de carton, construită cu brațe de copil în toată firea. Cu aspirația de a pluti pe curentul aducând parfum de flori din grădină este în concurență foamea unui șobolan pândind. Busolă îmi e steaua destinului, dar și destinul, în metamorfoza-mi, cât se va modifica? O lovitură de coadă mi-ar fi acum fatală, harpon poate pentru balena care ochilor de rozător par a…
Citește mai multCând prietena mea și-a făcut iubit
Potcoave sfârâind au zburat spre mine. Când am întors capul, m-a lovit în spate Osman. Conștientizând că pașa a trăit acum sute de ani, m-am convins că lovitura de iatagan a fost abstractă, iar potcoava sfârâie numai când este confecționată. Fierarul, ca s-o convingă de ineditul situației viitoare: va fi apăsată de bidivii grei, o înăbușă, cu singurul clește, în căldarea de apă, ca pe un pește. Am dedus că iubita mea și-a făcut prieten (din paie? din mărgăritare? din depărtare, pe pârtie, la Sinaia?) și mi s-a părut că,…
Citește mai multPoemul de astă-iarnă
Mi-e somn, aș spune, dar mi-e teamă de vis. Îmi pun pe cap fesul de vajnic don Quijote și râd înspre acei prunci din pântecele materne, care-și consimt pasul lovind cu piciorul marginea dintre naștere și lume. Se lărgește cercul prefacerii lor (angrenând însușiri parentale), dând cu piciorușele în burțile materne, născuți vor fi în săniile traversând iarna de la un viscol la altul. Unde mi-e lampa? Unde? Mă auziți voi, dincolo de paginile acestea? Străbat de la mine spre voi, emoțiile mele stridente? Trag în picioare acum, în timp…
Citește mai multFragment ludic
De mâine, am spus, se prăbuşesc zăvoare. Şi lucrurile-n casă au tăcut. Şi se duceau în amintiri la moară, străbunii mei cu saci rotunzi de grâu. Obrazul tău s-a luminat atunci. Pe el, veioza a pus un deget mic. Şi ce lumini, ce sfere mătăsoase se răsturnau în vasele de argint. Vreau să mă iubeşti, eu strig. Motanul stărui şi prinse-n gheare clipa cu scârţâit de gri. Şi las de-o parte faptul că scrisul meu dolent alunecă spre cântec, romanţă şi pamflet.
Citește mai mult