Te afli aici: Acasa » Cultura » Poemul din fiecare zi

Poem bizar

În sat, s-a aprins lumina. Toți au crezut că e de la mintea lor și au început, în dimineți, să se laude unul pe altul. Fenomenul m-a prins și pe mine. În fața oglinzii, nu m-am mai recunoscut. Mă lăuda cristalul mai mult ca un om, găsind o rază specifică pe care s-o reflecte în adâncimea unui rid săpat de vârstă. Am luat de bună fantasmagoria pe care am potrivit-o în linie dreaptă cu mine; când aveam voința ...

Citeste mai mult

Un val de comunicare

  Ascult nimfe, în alb pregătite, ele îmi cântă inspirația de la ce ia foc. În sat, întrevăd fântâna solită pe care o tulbură ușor picătura de ploaie sau nuiaua scăpată în apă, din ciocul porumbelului brun. Găleata setei mele de amor o scobor în adâncul providențial.   Până la izvor ajunge mohorârea. Se odihnea pe cumpănă porumbelul și-o vorbă de moș, rostită degeaba, l-a mișcat din tihnă. Orizont ...

Citeste mai mult

Decizie definitivă (Din caiete vechi)

Într-un fapt ca alergatul pe străzi, se consumă detalii diverse, unele privesc sufletul alergătorului, altele, din afară, contrazic tot ce interiorul subiectului vrea să fie repetat. Fluxul privirii celui în fugă a împins bârna din ochi, foarte departe de lume, dar lucrul nu este observat decât de atlet, care însuși a urcat în imaginație, să-și vadă bârna scăldată în fulgere. Pornit pe un fir al viziunii lu ...

Citeste mai mult

Soluție la monotonie (poem inedit, deși vechi de unsprezece ani)

    Mai întâi de casă, în loc să-i închidă jaluzelele, să n-o doară ochii de roșeața amurgului, oamenii își fac mari griji pentru vite. Casa rămâne cu sufletul supărat, când ei își duc vitele la jgheaburi să bea apă. Pereții, îngălbenind prematur, își sporesc și mai mult ura față de ființe. Bolta stă în coama dealurilor sorbind din scoarță izvoarele. În retragerea lor spre eter, numai eu le aud și stri ...

Citeste mai mult

Când semne de întrebare (din foi vechi)

Când semne de întrebare iau de umeri pe conte și-l izbesc de pereții duri ai propriului trup, mai apare în oglinzi o tristețe fără nume. O față ce n-așteaptă, pentru deșteptarea din timp, un duh s-o adopte, e înhățată rapid de tristețe, să-i fie materie albă colindată de rid. Liniile corpului răsfirate par niște crispări pe un obraz colosal de pământ.   ...

Citeste mai mult

În zilele când nu muncesc (din foi vechi)

În zilele când nu muncesc, noaptea am remușcări și singura alinare: de mâine voi încerca să mă ridic în propria-mi conștiință, scriind și lecturând. Citesc un rând sau o strofă. Plăcerea de a scrie se declanșează atât de repede, încât inhibă lectura și un pic pe mine care parcă nu sunt pregătit azi pentru ceva marcant. Sturzii stau cu pliscurile în pene, bosumflați. La fermă, cristalul zilei se dă peste cap ...

Citeste mai mult

Cugetare simplă

Sunt multe etichete aruncate de Dumnezeu în lume. Omenirea inconștientă aleargă să le ocupe. Cum poți spune că trăiești cu adevărat fericirea, dacă speranța în mai bine moare în ultima clipă? Totul e un fals, o nefericire. ...

Citeste mai mult

Mărturisire

Dacă ar fi să mă refer la inimă, aș spune că trăind prin ea, devin captiv de mai multe ori: o dată, că existența mea se consumă tenebros, între ziua frumoasă ridicată pe lângă fereastră, și televizor; a doua oară, trăind pe deplin lumea filmelor vizionate, a destinelor, împărtășesc drama și fericirea lor, descopăr atâta elan frânt. Și iar mă apuc să citesc. Fântânile stau încărcate de raze. ...

Citeste mai mult

Poem nou din pagini vechi

O fotografie te-a cuprins cu brațe nevăzute și te-a smuls realității, fixându-te în retinele proprii, pentru a te mira de tine însuți. Fiindcă nu-ți place fața, spui, cum vorbesc și alții, că nu ești fotogenic. Trec, peste praguri, noi cântece. În fiecare notă, urci și aștepți: acest urcuș să te orienteze către esențe. ...

Citeste mai mult

Pauza romantica intr-un veac precipitat

În asaltul umbrelor, stă un conte și zărește, în colțul mesei, un coif. Se întreabă contele: Gândește coiful cu mintea din capul pe care l-a apărat de săbii? Ce este în coif? -          Un adânc de umbră drept cuib pentru oul firav de lumină? Ce tresare în coif? -          Limba care a spus gândurile?   Are în față margini de caiete și notează ample impresii despre tot ce-i trece prin cap. ...

Citeste mai mult

Gluma buna

Bietul târnăcop pierzându-și capul în scânteieri de piatră!   Lucrătorul se socotește el însuși efectul suprem al zbuciumului de unealtă. ...

Citeste mai mult

În fiecare zi, trăiesc impresii noi

  Observam cum oamenii pot fi înlocuiți de cuvinte. Bunăoară, străbunicul meu: Păzește-ți grădinile! Se zbate în pământul lor un nerv de primăvară, măcar puțin teritoriu să fie neocupat de zbor; altfel, ceea ce vom sădi aici, eventual iubirea, se va înaripa și va zbura. Viața este o peliculă, ca un pârâu într-o vale. ...

Citeste mai mult

Pata de rugină

Până la școală, încet am învățat mersul pe bicicletă. O pată de rugină pe aripa din spate părea o favoare a cunoașterii din vreme a tenebrelor.   Celorlalți puști atenția le era ocupată de zgomotul căderii de lanț. ...

Citeste mai mult

Reflexii adânci

La fiecare pas, trecutul se desface dinaintea mea, cu toată adâncimea lui. Soarele deformează cu flacăra îngerii de pe dealuri. Pe scările Universității, clipești o dată din ochi, iubito, m-ai zărit pitit în mintea ta, drept adversar în lupta pentru pânza prețioasă. Clipești și alergi în stânga, ți-ai pierdut complet direcțiile. Nu știu ce idee te va înfrâna. Experiența de viață, izvor subteran, țâșnește în ...

Citeste mai mult

Poem din păcate, nedus la capăt (variantă)

Dacă mi s-ar cere să definesc singurătatea, în primul rând, nu m-aș pricepe să discut simbolurile presupuse de litere, fiecare în parte. „S – ”, aș spune, este un fost obelisc, în timp, curbat de presiunea spațiului dintre cer și pământ; „- i –”, un punct vrând să dea în cap liniei, „- n –”, amploarea vălului cărat în biserici de domnișoare de onoare, „- g –”, înțelept bătrân, pe gânduri, strâns în sine ori ...

Citeste mai mult

Poem din păcate, nedus la capăt

Dacă mi s-ar cere să definesc singurătatea, în primul rând, nu m-aș pricepe să discut simbolurile presupuse de litere, fiecare în parte. „S – ”, aș spune, este un fost obelisc, în timp, curbat de presiunea spațiului dintre cer și pământ; „- i –”, un punct vrând să dea în cap liniei. ...

Citeste mai mult

Gluma lirica

El, trăgând apă din fântână, tot uitându-se în răsfrângeri, și-a făcut o părere despre el însuși în care a crezut atât de mult, încât opinia a început să-l înlocuiască. Era o părere de rob… ...

Citeste mai mult

Pastelul de azi

Din zborul pe boltă ajunge în răsfrângere pasărea albă. Umbra-i se lasă pe stradă, ca în brațele unor țigani, acordeonul de marcă. Atâta compresie a piesei pentru un sunet care se risipește pe stradă în auzul celor care la rându-le, parcă nici n-au fost. ...

Citeste mai mult

Destinul postum al unui cavaler (poem avangardist)

O, timp, venit să dai cu oiștea-n gard în fiecare dimineață, acoperă poporul cu nimbul tău feeric! Cu aceasta, la rându-i, călărețul a rămas înregistrat în inimi: zbura lăsând în urmă, surprinzătoare linii. Dar, în conflict pentru onoare, cavalerul s-a surpat în neant. De sute de ani, coiful, din vitrina muzeului, captează raze de soare, tot sperând să refacă vreodată din lumină, țeasta pe care a stat cu sc ...

Citeste mai mult

Hansel și Gretel – variantă personală, I

Ce-i lipsește unei păsări acum în seară? În zbor își spune supărarea, cum eu, în mersul prin cameră, și se duce în peisaj, pe vântul speranței, ca un zmeu tras de copil. Îmi pun mâna la tâmplă, stau pe gânduri, însă pe valul supărării mă situez, înadins mă opun mișcării de haos, luând pâine în buzunare, pentru a rupe fărâme pe neștiute poteci. Sunt dus de mână, în zori, de-un tată derutat. Îmi iau sora în g ...

Citeste mai mult

Sunt poet în fiecare zi

Am aruncat în joacă pe stradă un cuvânt care s-a holbat la vitrine. S-a făcut puțină lumină în capul băiatului de la farmacie. Îndrăgostiții au uitat, în discuții, luna aprinsă, până când aceasta a ars. Fumul a înnegrit trandafirii din brațele mele. Vedeți creanga din depărtare? -         Alungă porumbeii din prezenta incintă. Felinarul ca bobul de aur în lanul de grâu. ...

Citeste mai mult

Suprafața minte

Aș vrea să cobor, în imperiul unei minuni, la scară minusculă, liliputan să fiu, din pânzele păianjenilor (care au invadat un pod părăsit), să înfirip vele pentru nava de carton, construită cu brațe de copil în toată firea. Cu aspirația de a pluti pe curentul aducând parfum de flori din grădină este în concurență foamea unui șobolan pândind. Busolă îmi e steaua destinului, dar și destinul, în metamorfoza-mi ...

Citeste mai mult

Când prietena mea și-a făcut iubit

Potcoave sfârâind au zburat spre mine. Când am întors capul, m-a lovit în spate Osman. Conștientizând că pașa a trăit acum sute de ani, m-am convins că lovitura de iatagan a fost abstractă, iar potcoava sfârâie numai când este confecționată. Fierarul, ca s-o convingă de ineditul situației viitoare: va fi apăsată de bidivii grei, o înăbușă, cu singurul clește, în căldarea de apă, ca pe un pește. Am dedus că ...

Citeste mai mult

Poemul de astă-iarnă

Mi-e somn, aș spune, dar mi-e teamă de vis. Îmi pun pe cap fesul de vajnic don Quijote și râd înspre acei prunci din pântecele materne, care-și consimt pasul lovind cu piciorul marginea dintre naștere și lume. Se lărgește cercul prefacerii lor (angrenând însușiri parentale), dând cu piciorușele în burțile materne, născuți vor fi în săniile traversând iarna de la un viscol la altul. Unde mi-e lampa? Unde? Mă ...

Citeste mai mult

Fragment ludic

De mâine, am spus, se prăbuşesc zăvoare. Şi lucrurile-n casă au tăcut. Şi se duceau în amintiri la moară, străbunii mei cu saci rotunzi de grâu. Obrazul tău s-a luminat atunci. Pe el, veioza a pus un deget mic. Şi ce lumini, ce sfere mătăsoase se răsturnau în vasele de argint. Vreau să mă iubeşti, eu strig. Motanul stărui şi prinse-n gheare clipa cu scârţâit de gri. Şi las de-o parte faptul că scrisul meu d ...

Citeste mai mult

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus