Un val de comunicare

Ascult nimfe, în alb pregătite,

ele îmi cântă inspirația de la ce ia foc.

În sat, întrevăd fântâna solită pe care o tulbură ușor picătura de ploaie

sau nuiaua scăpată în apă, din ciocul porumbelului brun.

Găleata setei mele de amor o scobor în adâncul providențial.

Până la izvor ajunge mohorârea.

Se odihnea pe cumpănă porumbelul și-o vorbă de moș, rostită degeaba,

l-a mișcat din tihnă. Orizontul s-a schimbat,

întors, ca pe masa grecilor în Vechime, clepsidra,

să vadă ei timpul scurgându-se-n preocupări de-o clipă.

Zborul încetinea pe boltă, din avânt urcat, și până în acel punct

eu contemplam orice atunci se înfiripa de la mama lui înainte.

Mă prinsese o curiozitate, cum pe ahei, de calul troian:

poate el să ia în copite pământul la a cărui poartă

pentru Elena se murea?

Lampadarul stă rezemat în rază. Un gând al lui e colțul de stradă.

Pe gard, am așezat un radio să meargă.

Antena este un val de comunicare în sat ancorat.