Pe un tăpşan
Între culmi
Gelanu’ a găsit un craniu de cal,
Şi l-a luat.
Ca nişte colopuri
Se lăsau în iarbă
Dealurile peste care alergam
Paul Balint
La 1.93 înălţime,
Slab ca un ţăruş,
Mânca la masă
3 porţii,
Şi mai cerea una
Cu noi, handbaliştii,
Erau fetele de la handbal,
Şi baschetbalistele,
În seara de adio
i-am cerut Nicoletei pantofii
mărimea 39
şi am intrat în ei,
deşi purtam 43,
doar călcâiele mi-au rămas
pe afară,
De la cantină
am împrumutat hainele unei bucătărese,
şi un polonic de cazan,
dansul reuniunii,
s-a desfăşurat în acelaşi timp
cu micul carnaval,
în care premiul I l-am luat eu,
bucătăreasa în travesti,
locul II, antrenorul nostru, Mircea Paşec,
care se dezbrăcase la chiloţi,
şi se înfăşurase,
ca o mumie,
în hârtie igienică,
iar locul III,
l-a ocupat Gelanu’, care
şi-a făcut apariţia pe întuneric,
cu craniul de cal,
pe cap,
şi de jos,
lumina cu lanterna
ochii lui rotunzi şi albaştri
ieşind prin găvanele căpăţânii –
frumos a fost
în tabăra sportivă
la Săliştea Sibiului,
şi ce era de neimaginat
era că totul era gratuit,
şi masa,
şi cazarea,
şi transportul,
şi echipamentul,
şi pregătirea,
înfierata cu mânie apatridă
gratuitate
a partidului comunist român,
de care habar n-aveam,
o mai ţin minte pe Vicki,
cea mai frumoasă dintre baschetbaliste,
cu trupul ei de ciocolată,
urcând pe scara vagonului,
în timp ce eu
m-am electrocutat la mii de volţi
când
ajutând-o să urce
i-am atins
mâna…
şi toate au fost gratuite,
chiar şi zâmbetul ei,
chiar şi zâmbetul meu…
Fii primul care comentează