Prea cumpanita, si prea grabita,
Sa dea la oameni, un colt de pita –
Prea milostiva, si din nimic,
Sa dea la oameni, macar un pic –
Cine sa scrie, cu catedrale,
Desertaciunea, de prin anale?
Cind nu se-ajunge, nu se-nfiripa,
Nici macar painea, pentru o clipa?
Cum nici char painea, nu-i de ajuns,
Sa lumineze, in nepatruns,
Si sa ajunga, sa potoleasca
De toata pofta, foamea lumeasca?
Sunt munti de paine, si sunt abisuri,
In care painea n-are inscrisuri –
Si de-ar fi painea, lumii, egala,
Tot ar ajunge – foamea – penala…
Prea cumpanita, si in piroane,
De priveghere, si de canoane –
Painea si vinul – sunt azi otet,
Si mucegaiuri, dintr-un Poet…
Fii primul care comentează