De mâine, am spus, se prăbuşesc zăvoare.
Şi lucrurile-n casă au tăcut. Şi se duceau
în amintiri la moară, străbunii mei cu saci rotunzi de grâu.
Obrazul tău s-a luminat atunci.
Pe el, veioza a pus un deget mic.
Şi ce lumini, ce sfere mătăsoase
se răsturnau în vasele de argint.
Vreau să mă iubeşti, eu strig.
Motanul stărui şi prinse-n gheare
clipa cu scârţâit de gri.
Şi las de-o parte faptul
că scrisul meu dolent
alunecă spre cântec, romanţă şi pamflet.


Fii primul care comentează