
Mircea Octavian Purceld a încetat din viaţă ieri noapte, ca urmare a complicaţiei survenite la boala cu care se lupta de câteva luni de zile.
Prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Timiş a Partidului Poporului – Dan Diaconescu şi preşedinte al Organizaţiei Municipale Timişoara, dl Mircea Purceld a luat parte la alegerile locale din iunie 2012, câştigând un mandat de consilier local la Timişoara şi totodată preşedinţia Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor.
Născut la 12 februarie 1948, în Timişoara, dl Mircea Octavian Purceld a absolvit, în 1971, Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Timişoara, iar ulterior a aprofundat cunoştinţele acumulate în studenţie urmând mai multe cursuri postuniversitare.
În anul 1971 şi-a început activitatea profesională ca economist la Întreprinderea de Industrializare a Lemnului din Timişoara; a progresat în carieră la aceeaşi firmă, căreia i-a rămas devotat, chiar dacă aceasta şi-a schimbat numele în timp. Anul 1994 l-a găsit pe dl Mircea Purceld în funcţia de director-general al SC MOBITIM SA Timişoara, a cărei conducere a păstrat-o vreme de şase ani.
Primii paşi în politica post-decembristă i-a făcut în 1992, în Partidul România Mare; a fost preşedintele filialei judeţene din Timiş al acestui partid între 1992 şi 1996, apoi între 2000 şi 2008, când a demisionat din PRM. A fost deputat în perioada 2000 – 2008.
După o pauză în activitatea politică, în primăvara lui 2012, dl Mircea Purceld s-a alăturat PP-DD, dată fiind simpatia pe care o avea faţă de Dan Diaconescu – declarată public în urmă cu mai mulţi ani – şi faţă de principiile partidului pe care acesta l-a fondat.
„Este o pierdere grea pentru noi. Era un prieten şi un om care se pricepea la politică. Am pornit împreună un proiect în cadrul Organizaţiei Judeţene Timiş a PP-DD, iar golul lăsat prin plecarea sa va fi foarte greu, dacă nu imposibil, de acoperit. Am pierdut un prieten drag, însă acum prioritară este durerea familiei, căreia dorim să îi transmitem cele mai sincere condoleanţe, putere să treacă peste momentul greu şi răbdare pentru a se cicatriza rana din suflet. Tuturor ne rămân amintirile dragi, vorbele de duh şi sfaturile înţelepte. Odihneşte-te în pace, prieten drag!”, declară dl deputat Adrian Nicolae Diaconu, preşedintele PP-DD Timiş.
Înmormântarea va avea loc joi, 15 august, orele 14, în cimitirul Rusu Şirianu.
Fii primul care comentează