Se risipesc copiii de parinti.
Nepotii, de copiii ce am fost.
Ca pasari calatoare, spre fierbinti
De singure tinuturi fara rost.
Raman acasa casele tacand.
Si cine sa mai puna trandafiri?
Si cine sa mai creasca amintiri
In anotimpul somnului din gand?
Dar vine-odata, ca un soare mut,
Sau ca un cantec vechi, nedeslusit,
Copilaria, de la inceput,
Sa planga, si sa rada, fericit –
Si norii se intorc in matca lor –
Si apele se varsa in azur –
Si in fantani, revine un izvor
De dragoste bauta, ca un fur –
Atuncii rispitorii, inapoi,
Iubesc femeie, prunci, tot inainte –
Pamantul se intoarce iar in noi,
Sa nasca ghioceii de cuvinte…
16 februarie 2014
Fii primul care comentează