CULTURĂ/Cântecul de noapte

În liziera pădurii se adunaseră mai multe păsărele care comentau despre vremea frumoasă din ultimul timp. Era multă linişte. Numai frunzele foşneau abia auzit în adierea uşoară a unui vânt de seară. Câteva mici gâze îşi dregeau glasurile înaintea concertului pe care urma să-l dea în amurg. În faţa soarelui se aşezaseră  nori negri care se luaseră la trântă. De la ei veneau dâre luminoase şi tunete slabe.
În noaptea asta vom avea furtună! se auzit un glas cristalin de pasăre.
Priv! Cântă-ne ceva înainte de a merge la culcare, zise o altă pasăre.
Priv, adică  micuţa privighetoare, îşi roti ochişorii în jurul ei, se uită lung la cerul care se acoperea de nori, îşi aduse aripioarele în faţă, schiţând un gest de refuz.
Avem timp până va începe ploaia! interveni prima pasăre.
Priv nu putea să le refuze pe cele mai bune prietene cu care îşi petrecea mai tot timpul. Tuşi  uşor, lansă un tril, apoi încă unul şi în văzduh răsună cea mai frumoasă melodie pe care micuţa privighetoare o avea în repertoriu. O clipă totul încremenise în ascultare. Era atât de frumos că şi norii se opriseră din lupta lor şi ascultau. Mirificul moment se destrămă când vocea unei bufniţe răspândi groază printre păsărelele de la marginea pădurii:
–   Încetează! strigă buha. Nu mai suport să-ţi aud vocea ta piţigăiată. Pleacă!
Împietrite de frică, niciuna dintre păsărele nu se clinti. Interpretând un afront din partea lor, buha se repezi glonţ spre ele. Toate păsărelele zburară în diferite direcţii, numai Priv se opri în primul copac din pădure, pe o creangă pe care se afla o pasăre necunoscută. Se sperie atât de tare că aproape leşină.
Să nu-ţi fie teamă, Priv! Nu-ţi fac niciun rău. Îmi place tare mult să te ascult. De câteva zile stau pe creanga asta şi abia aştept să-ţi aud glasul. Mă detaşez de toată suferinţa mea şi parcă retrăiesc tinereţea.
Priv cercetă pasărea necunoscută. Nu era nici mare ca o coţofană, dar nici mică. Nu era nici colorată, nici albă, nici neagră. Nu avea glasul subţire, dar nici gros. Ochii ei izvorau blândeţe, bunătate şi tristeţe. Îşi dădu seama că avea lângă ea un prieten.
Nu te cunosc, zise Priv. Cine eşti? De unde vii? Nu te-am  mai văzut.
–  Sunt multe de povestit despre mine. Acum nu este vreme. Începe furtuna. Trebuie să te adăposteşti…
Pasărea necunoscută nu termină ce avea de spus pentru că un trăsnet lovi copacul, iar o creangă ruptă şi în flăcări venea peste micuţa privighetoare. Cu un ultim efort, bătrâna pasăre sleită de puteri, venită de departe să-şi găsească sfârşitul într-o pădure, ţâşni spre privighetoare. Creanga o strivi, iar focul îi arse penele. Pasărea necunoscută pieri salvând viaţa privighetorii. Priv simţi că a pierdut un  adevărat prieten.
De atunci în fiecare seară, târziu, după ce toate păsările amuţesc, ea cântă duios în amintirea păsării necunoscute.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.