Ion Crisan era zugrav. Nu stiu ce a fost Ion Crisan inainte de a fi zugrav. Purta un cercel in ureche, avea barba, daca imi aduc bine aminte, sotie, si cel putin un copil. Si cu toate greutatile casei, care stateau pe umerii lui, un zilier, si ai sotiei, zugravea ziua, si scria noaptea. Povestiri care sa faca lumea sa rada. Din ce vedea si el, ca zugravesc oamenii lipsiti de griji, pe pamant. Cartile lui luau premii dupa premii. Diplome dupa diplome. Poate, a primit si bani. Cat sa-i ajunga pentru tigari. De ce fuma, nu stiu. Avea un suflet de copil. Si-l otravea, ca sa ramana, totusi, cu picioarele pe pamant. As vrea, scria, sa las copiilor mei amintirea faptului ca tatal lor a fost scriitor. Nu a mai apucat sa-si vada visul cu ochii. A murit de cancer.
Imi face placere sa-mi aduc aminte azi, cu o zi inaintea zilei Sfantului Ion, de Ion Crisan. Si sa regret ca titlurile de scriitor, pentru zugravii neamului, nu se acorda post-mortem. Macar in cazul lui Ion Crisan. Cu toata subiectivitatea.
O sa intrebati ce legatura sa fie intre numele unui Sfant, si numele unui om, trecut in randul dreptilor? O simpla coincidenta de nume. Sfintii fac totul pentru oameni. Cate un Ion, rade primul de ceea ce scrie, arata oamenilor, care rad si ei, si el ramane fumand, in fata acelorasi caricaturi omenesti, in viata.
6 ianuarie 2013
Fii primul care comentează