Se povesteste ca mult timp dupa izgonirea din Paradis, Adam, un multisecular respectabil, dar plin de virilitate, alungat de Eva, fermecata de tantrele, misterele, spiritualitatea, ezoterismul, numerologia, si triumfurile politicii, se refugia des in bratele poeziei, literaturii, ba chiar ale culturii, in sine.
Si tot asa, de la nivelul primar de 20 % inspiratie, si 80 % transpiratie, a ajuns, multumita climatului familial al muzelor Raiului, la puritatea spirituala a apei folosite in termocentrale, pentru botezul literar.
Intr-o buna zi, tot recitandu-si capodoperele, care uimeau societatea paradisiaca, a dat lovitura. A scris o poezie atat de frumoasa, incat era insuportabila. Pur si simplu, Raiul a fost parasit in masa. Fapt ramas in istorie ca Exodul din Rai. Nu mai putea nimeni sa stea acolo, sa il asculte, sau sa il zareasca macar, pe Adam, pentru ca le era,pur si simplu, rusine , de hainele lor spirituale.
Asa ca Adam a ramas singur. Eva plecase prima. Ii era, doar, cea mai aproape.
A mai compus el o zi, poezii frumoase, dar il coplesea sentimentul de abandon material. Desigur, stia ca Dumnezeu ii asculta si ii citeste poeziile, ba chiar, il si inspira, dar, la atata mangaiere pe care incerca sa o puna in versuri, i-ar fi facut placere sa simta o palma pe umar, o frunte pe frunte, un sarut pe coltul buzelor, o lacrima pe ochi, o vorba buna ca o poezie de dragoste nescrisa, un ciripit de zambet vesel, sau un colt din covrigul unei Eve, in semn de admiratie pentru victoriile unui original atlet Adonis, coleg de scoala.
A rabdat cu stoicism o noapte, pana cand nu a mai putut sa nu scrie o poezie.
– Doamne, ia-mi tot, si da-mi-o pe Eva, inapoi, in loc de Imparatie…
Dumnezeu i-a raspuns imediat:
– Dragul meu, cu cea mai mare dragoste, dar nu mai am resurse. Am ramas numai cu sulele. Si apoi, nu imi dau seama daca nu este mai bine ca binele sa ti-l faci, din oasele tale, sau cele care ti s-au aruncat, cu mana ta…
6 septembrie 2014
Fii primul care comentează