Luni s-au tras la sorţi optimile Cupei României la rugby, iar echipa din Banat va juca împotriva celor de la Ştiinţa Petroşani în această fază a competiţiei. Meciul va avea loc sâmbătă, la Petroşani.
În această fază a competiţiei echipele din SuperLiga CEC Bank vor înfrunta echipe din diviziile inferioare, Divizia Naţională de Seniori şi Divizia A. Ştiinţa Petroşani ar fi putut să evolueze anul acesta în primul eşalon, întrucât a promovat, dar a refuzat acest lucru din motive financiare. Partidele se vor disputa pe terenul echipelor din eşaloanele inferioare. În faşa sferturilor, care vor avea loc în data de 17 noiembrie, meciurile se vor juca pe teren neutru. În caz de egalitate, se joacă două reprize de prelungiri de câte 10 minute, iar dacă egalitatea se menţine şi după acestea, se joacă alte 10 minute în care funcţionează regula morţii subite. Dacă şi după această repriză egalitatea se menţine, se trece la loviturile de departajare. CSM Bucureşti este deja calificată în sferturi, deoarece echipa din Braşov a anunţat că nu se poate prezenta la meci. Iată programul partidelor din optimi:
1. CS Stiinta Petrosani – RCMUV Timisoara – se disputa sambata 10/11/2012 – orele 10.00;
2. CSUAV Arad – Stiinta CSM Baia Mare – se disputa sambata 10/11/2012 – orele 10.00;
3. CS Stejarul Buzau – CSA Steaua – se disputa sambata 10/11/2012 – orele 11.00;
4. RC Barlad – RCJ Farul Cta. – se disputa duminica 11/11/2012 – orele 13.00;
5. CS Olimpia – CS Dinamo – se disputa duminica 11/11/2012 – orele 13.00 – transmisie directa Rugby TV;
6. CSM Bucovina Suceava – CS U Cluj – se disputa sambata 10/11/2012 – orele 10.00;
7. CSO Pantelimon – CS Poli Agro Iasi – duminica 11/11/2012 – orele 10.00 – transmisie directa Rugby TV;

Fii primul care comentează