NAŢIONAL / Concertul ‘La cumpăna dintre ani’ în Biserica Neagră din Braşov

Parohia Braşov a Bisericii Evanghelice C.A. din România organizează pe 31 decembrie, de la ora 12,00, concertul intitulat „La cumpăna dintre ani”.

Potrivit unui comunicat transmis joi, pentru anul acesta organizatorii au pregătit un program divers, ce va cuprinde muzică instrumentală şi vocală a compozitorilor J. S. Bach, G. Gabrieli, J.Massenet, J. P. Sweelinck, T. Brediceanu, W. A. Mozart, J. Haydn, E. Bossi, J. Cabanilles, în interpretarea Cristinei Radu (soprană), a lui Wilhelm Schmidts, Steffen Schlandt, Eckart Schlandt (orgă), precum şi a cvartetului Gaudeamus al Filarmonicii Braşov.

Încă de la prima ediţie, din 1999, a concertelor „La cumpăna dintre ani”, scopul organizatorilor a fost acela de a sprijini financiar lucrările de restaurare ale unor orgi din zona Braşovului. Anul acesta, ca şi în anii 2009 şi 2010, fondurile strânse vor fi direcţionate spre restaurarea orgii din Rupea, una dintre cele mai vechi din România, se arată în comunicatul de presă.

Biletul de intrare la concert costă 10 lei. Biletele se pot procura de la intrarea în Biserica Neagră. Organizatorii precizează că de la ora 12,00 şi până la finalul concertului accesul nu va mai fi posibil în incinta Bisericii Negre.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns