
În dimineaţa zilei de 11 martie. poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, cu sprijinul ofiţerilor din cadrul D.G.I.P.I., împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorului şi ai Direcţiei de Sănătate Publică, au organizat şi desfăşurat o acţiune de amploare în Piaţa de Gros din municipiul Timişoara. Scopul acestei acţiuni a fost combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu produse accizabile dar şi protejarea populaţiei împotriva unor acţiuni ilicite de comerţ, în acest sens efectuându-se verificări pe linia combaterii ilegalităţilor ce se comit in legătură cu importul şi comercializarea legumelor şi fructelor. În urma desfăşurării acţiunii, au fost aplicate 134 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 300.000 lei. De asemenea, au fost confiscate 16.249 kg legume – fructe ( ciuperci, cartofi, mere, etc ), 4.000 ouă, 9.200 pui vii de o zi şi 466 articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Astfel, în urma controlului, a fost depistat Iosif S. în timp ce oferea spre vânzare 2.460 kg mere, 462 kg morcov şi 42 kg păstârnac, fără a avea documente legale de provenienţă. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 lei şi marfa a fost confiscată.
A fost depistat în trafic, în zona pieţei, un microbuz ce transporta 9.200 pui vii de o zi în valoare de 17.500 lei, pentru care, posesorul acestora nu deţinea documente de transport şi provenienţă. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei, iar puii au fost confiscaţi. Întreaga cantitate de marfă confiscată urmează a fi valorificată prin intermediul Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare şi vor avea drept scop protejarea populaţiei de activităţile comerciale ilicite precum şi identificarea agenţilor economici care produc, transportă sau comercializează produse accizabile, produse alimentare şi nealimentare, produse de morărit şi panificaţie şi se sustrag la plata impozitelor şi taxelor aferente bugetului consolidat al statului.
Fii primul care comentează