29 Martie 1878 (d. 4 ian. 1954, Craiova) s-a născut la Bârlad, Elena Farago. A fost poeta copiilor, dedicând multe poezii celor mici. Provenea din familie de părinţi de origine greacă, tatăl Francisc și mama Anastasia Paximade. Drama Elenei începe în anul 1890 când a ÎÎrămas orfană de mama, fiind nevoităsă se ocupe de surorile şi fraţii mai mici. Cinci ani mai târziu, Elena a rămas şi fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la Bucureşti. Aici se angajează guvernantă în casa lui Ion Luca Caragiale, şi face cunoştinţă cu literatura clasică (1897-1898). Îşi cunoaşte şi soţul, pe economistul Francisc Farago. El primeşte post ca director director al Băncii Populare din Craiova în 1905 şi se mută definitiv acolo.
Elena Farago debutează în viaţa literară în 1898 sub pseudonimul “Fatma”. A scris epigrame, apoi frumoasele poezii pentru copii. Dintre creaţiile cunoscute, amintim: „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”. N. Iorga o sfătuieşte să se semneze cu numele întreg.
Când avea 25 de ani, în 1903, semnează prima poezie cu numele întreg. Doi ani mai târziu devine o colaboratoare intensă a revistei „Semănătorul”, condusă la acea vreme de N. Iorga.
Un alt fapt de remarcat la Elena Farago este mărinimia sufletului. În anul 1907, după răscoalele ţărăneşti, primind anumite sume de la N. Iorga pentru poeziile publicate, Elena Farago a împărţit banii familiilor ţăranilor ucişi. Acest fapt era să o coste liberatea, tot Iorga intervenind pentru ea.
A avut un fiu adoptat , Mihnea, pentru care a a scris în 1913 volumele “Copiilor” şi “Pentru copii” şi o fiică Coco (Cocuţa).
Elena Farago este un exemplu, poeta fără „cultură oficială” şi-a sacrificat copilăria pentru a avea grijă de tată şi fraţi. Ea menţiona într-o scrisoare adresată lui Gheorghe Bogdan-Duică „Nu am cultură oficială, decât două clase secundare. Am învăţat şi citit singură tot ce am vrut să ştiu”.
Sfatul degetelor (Elena Farago)
Spune degetul cel mare
Către-arătător,
Spune degetul cel mare
– N-am fărâmă de mâncare,
Frate-arătător!
Spune, către mijlociul,
Cel arătător,
Spune-arătătorul: – Frate,
Nu mai sunt deloc bucate,
Şi de foame mor!
Se apleacă mijlociul
Către inelar,
Şi îi spune-atâta numai:
– Ce e de făcut acuma,
Frate inelar?
Leneş cată inelarul
Către ei, şi-apoi,
Cam în silă, le răspunde:
– Ce să faci când nu-i de unde?
Vom răbda şi noi!
Prinde atunci cel mic să strige
Mai isteţ ca ei:
– Ce tot plângem şi ne frângem?
Hai la muncă să ne strângem
Toţi uniţi, că nu rămâne
Niciodată fără pâine
Cel ce vrea să şi-o câştige,
Frăţiorii mei!
