AGRICULTURĂ / Prima ediţie a Festivalului cartofului, la târgul de la ASAS

Prima ediţie a Festivalului cartofului va avea loc sâmbătă şi duminică, la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice din Capitală, la Târgul naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale. Bucureştenii sunt aşteptaţi cu peste patru tone de cartofi de la producători din Covasna şi Braşov. De asemenea, în târg se vor găsi şi cartofi ecologici de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov.
Duminică, Nagy Laszlo, din Covasna, împreună cu alţi gospodari din aceeaşi zonă, vor pregăti o tocană din aproape 250 kg de cartofi, 30 kg costiţă afumată şi cârnaţi, 35 kg ceapă, 1 kg usturoi, 20 kg roşii, 25 kg ardei şi gogoşar, 10 litri de ulei.
Cartoful a fost idolatrizat de mai multe popoare, dar şi ostracizat de altele până la ridicol. În mitologia Polineziei obiceiurile de proslăvire a cartofului, prin zei speciali şi ritualuri speciale, aveau o importanţă egală cu atenţia acordată copiilor. În onoarea cartofului, incaşii din Anzi confecţionau vase ce-i redau forma. În prezent, multe ţări au deschise muzee consacrate cartofului, centre de studiu şi cercetare, există şi un Centru Internaţional al Cartofului. Proclamarea anului 2008 drept Anul Internaţional al Cartofului evidenţiază rolul pe care îl are această cultură atât în dezvoltarea siguranţei alimentare, cât şi în utilizarea lui în medicină, în cosmetologie, a spus Daniela Popa, manager Media Link Buisiness, organizatorul târgului.
Producătorii şi gospodarii din toate zonele ţării vor pregăti, în parcul de la Agronomie, diverse meniuri cu cartof – supe cu cartofi, tocăniţă cu cartofi, cartofi copţi, cartofi înfuriaţi, musaca cu cartofi, plăcintă cu cartofi dar şi găluşte cu prune.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns