Supa plugarului
Ingrediente:
350 gr. costiţă afumată, 1 ceapă mare, 2 căţei de usturoi, 500 gr varză albă, 375 gr. cartofi, 2,5 l apă fiartă cu concentrat de supă de vită, 1 felie de dovleac, 250 gr. roşii proaspete sau roşii cojite (conservă), 100 gr fidea, 4 linguri de bulion, sare, piper măcinat3 fire pătrunjel, 50 gr telemea. Cantitatea este pentru 6 porţii.
Mod de preparare :
Cosţiţa se taie în feliuţe. Ceapa si usturoiul se curăţă şi se toacă mărunt. Se curăţă varza şi se taie fâşii de 1 cm. Se curăţă cartofii de coajă şi se taie în sferturi. Se scoate miezul de dovleac de pe coajă şi se taie ca şi cartofii.
Se prăjeşte costiţa într-o cratiţă mare, până ce devine crocantă. Se pune varza şi se lasă să se călească până ce devine sticloasă. Se adaugă ceapa şi usturoiul, cartofii, dovleacul, se lasă si ele la călit puţin.
Când legumele sunt înmuiate, se toarnă dupa din concentrate de vită şi se lasă să fiarbă la un loc cu legumele, fără capac, vreme de 15 minute.
Separat, se opăresc roşiile, se curăţă de pieliţe şi de seminţe şi se toacă mărunt. Se pune fideaua în supă şi se lasă să fiarbă cam 10 minute. Se pun roşiile tăiate şi buluionul, şi se lasă să dea în clocot. Se adaugă sare şi piper după gust, se presară pătrunjel tocat şi brânză rasă.
Se serveşte cu pâine prăjită şi frecată cu usturoi.
Gogoşi cu cartofi (Crofne sau pancove pufoase din aluat cu cartofi fierţi)
Ingrediente
550 g făină
400 gr piure de cartofi (din 300 g cartofi fierți amestecați cu cca. 30 g unt și cca. 70 ml lapte fierbinte, un pic de sare)
7 g drojdie uscată sau 25 g proaspătă
125-150 ml lapte călduț (depinde de făină)
50 g zahăr
4 gălbenușuri
5 g sare
1 plic zahăr vanilat
coaja rasă de la o lămâie
ulei pentru prăjit
zahăr pudră vanilat
Mod de preparare:
Cum se face aluatul dospit cu cartofi fierţi (piure):
Se încălzeşte la foc mic crăticioara cu piure de cartofi. Se separă gălbenuşurile, se rade coaja de lămâie, se încălzeşte uşor laptele. Se pregăteşte făina, drojdia, sarea, zahărul și vanilia. În laptele călduţ se amestecă zahărul şi vanilia.
Se pune făina în castronul robotului de bucătărie și se face o adâncitură în mijlocul ei. Se toarnă laptele călduț îndulcit și vanilat și se adaugă drojdia. Se umezeşte un pic cu lichidul din jur și se lasă 5 minute să se activeze. Apoi se adaugă gălbenușurile, piureul călduț de cartofi, sarea, coaja rasă de lămâie și frământaţi un aluat moale (5 minute cu cârligul special al robotului). Apoi se adună cu spatula aluatul cu cartofi în mijlocul vasului, se acoperă cu o pungă de plastic și se lasă la dospit până ce și-a dublat volumul.
Timpul de dospire variază în funcţie de temperatura camerei.
După ce aluatul a crescut, se răstoarnă pe masa de lucru (ce a fost dată cu făină). Cu ajutorul sucitorului, se întinde foaia de aluat de cca. 2 cm grosime. Se ia un pahar sau borcan si se modelează gogoşile.
Se ia o tigaie largă, se adaugă ulei mai mult pentru ca gogoşile să plutească. Încingem tigaia şi aşezăm gogoşile cu capul în jos, adică partea care a stat lipită de tocător să fie sus.
Se întorc uşor cu o spatula de lemn, nu se înţeapă cu furculiţa. Nu se înghesuie multe în tigaie deoarece cresc repede în volum. Se scot din tigaie când au culoare rumenă şi se pun la scurs, se adaugă zahăr vanilat sau se servesc cu dulceaţă.
Poftă bună!
Cristina Maria Druguș
