În timpuri extrem de îndepărtate, triburile strămoșilor noștri pelasgi au colonizat și au stăpânit nordul Africii, întemeind în perioada neolitică, cu deosebire în Egipt o civilizație de tip european al cărei caracter era pelasg, aflăm din lucrarea istoricului francez Morgan- „Cercetări asupra originii Egiptului”. Ammon a fost unul din cei mai vechi regi ai Egiptului și Libyei. După vechi tradiții era un mare păstor, „om avut de oi” (Tertullian), nepot al lui Annu din țara hiperboreenilor. În textele sacre egiptene el este numit și Altaika, formă derivată de la Atlas, ce corespunde denumirii etnice românești, oltean, adică de la Olt. După scrierile lui Plutharh, mama lui era Pasiphae, fiica lui Atlas. Iar,Teba, cel mai mare și cel mai vechi oraș al Egiptului, scaunul străvechi de domnie al dinastiei egiptene poartă nume pelasg.
Alți vechi regi ai Egiptului se numesc Vulcan, Saturn, Osiris și Isis, Typhon, Marte, Apollo, numele lor nu au nimic grecesc nici egiptean, iar credințele egiptenilor se întemeiau pe o veche doctrină pelasgă, ce propaga credința în viața după moarte și necesitatea de a ispăși păcatele prin penitență. Despre coloniile pelasgilor din Africa amintește și Herodot și chiar în provincia numită Africa de către romani, aceștia găsesc o populație agricolă numită Maxyes, maxii, și după spusele lor, se trăgeau din neamul troienilor. Și Cartagena la începuturile ei a fost pelasgă, până a ajuns sub stăpânirea Tyrului, dar populația nu era feniciană, limba era latină populară, moravurile și tradițiile erau europene.
După istoricii Mela și Eustațiu, cel mai numeros popor din Lybia erau getulii. Această țară se întindea de la țărmul Oceanului Atlantic la sud de Mauritania, de Numidia și Cyrenaica, iar populația atât după nume cât și după tradiții și caracterul lor etnic era o populație emigrată acolo din părțile de sud-est ale Europei. Episcopul Isidor din Sevilla scrie: „Getulii se spune că au fost geți, cari, plecând din locurile lor, în număr foarte mare cu corăbiile au ocupat Syrtele din Libya, și fiindcă venise din teritoriul geților, ei au fost numiți getuli”. Femeile libyene sunt înfățișate de Herodot cu pieptare de piele și spune că la aceste femei își are originea bocetul, iar Hecateu afirmă că ele purtau ștergare pe cap, și că înainte vreme locuiseră lângă Dunărea de Jos. Foarte multe denumiri de sate și orașe au rezonanță dacică, dar elementul latin din Africa este anterior cuceririi romane, nu are caracter italic.
Alte triburi pastorale plecate din regiunea Carpaților și Dunării de Jos s-au stabilit în Etiopia. Pliniu cel Bătrân amintește că, în părțile de sus ale Nilului în Etiopia locuia un trib cu numele de dochi, iar lângă aceștia o altă populație era numită de greci macrobii, adică, cei ce aveau o viață îndelungată. În Europa sub aceste nume erau cunoscuți hiperboreenii, despre ei știindu-se că „trăiau mai mult și mai fericiți decât oricare alt popor din lume”, scrie Mela. Regii etiopieni poartă până târziu nume ca: Ramhâi, Letem, Reme, Armâh, scrie istoricul francez Drouin în „Listele regilor etiopieni, Paris, 1882.
Pelasgii domnesc peste întinsurile Eladei, peste părți din Africa și Asia, dar peste vechiul strat pelasg, după ce a făcut din Egipt o țară înfloritoare și a pus cele dintâi fundamente ale civilizației, s-a ridicat mai târziu o altă rasă de oameni, un element nou, cel faraonic, care se stabilește în Egipt și nu este nici pastoral nici agricol. Foarte probabil el a fost adus aici de către pelasgi ca sclavi, pentru marile lucrări la canalele de irigație, desecări, la munca ogoarelor, construirea edificiilor ciclopice, deschideri de drumuri.
Semnele de sclavie se văd exprimate în rugăciunile ce le adresează sufletele mumiilor către divinitățile lor superioare. Acești egipteni faraonici considerau că cei dintâi locuitori de pe șesurile Nilului au fost zeii, că patria și reședința lor principală era în nordul Istrului/Nun, numit de ei. Către acești oameni-zei, care odată au domnit peste regiunile lor, adresează ei rugăciunile, ca să le permită și pe cealaltă lume să le lucreze pământul, să semene, să secere, „să inunde râurile peste locurile lipsite de apă, să transporte nisip de la apus spre răsărit”. Mulțimea cea mare de sclavi aduși a fost periculoasă pentru elementul pelasg și în părțile acestea și în Elada, pentru că mai târziu ei vor ridica armele împotriva domnitorilor.
