
Sute de fântâni din judeţul Botoşani au rămas fără apă pe fondul secetei fără precedent, iar cele mai grave probleme sunt în comuna Lunca, unde peste 50% dintre puţuri au secat.
Potrivit primarului localităţii, Marcel Marcu, mai mult de jumătate dintre gospodăriile comunei au nevoie de o sursă alternativă de apă. Pe seceta asta avem partea din amonte, de dealuri, cu fântânile secate şi nu au nicio sursă de apă. Oamenii trebuie să coboare de pe deal cu găleţile în mână, să ia apă de la fântânile din centrul satului. Noi nu avem bani pentru a face o aducţiune, a declarat miercuri primarul din Lunca.
Edilul susţine că în anii precedenţi a făcut foraje de mare adâncime, până la peste 200 de metri, însă nu au fost identificate izvoare. La rândul său, primarul comunei George Enescu, Angela Toma Grădinaru, vorbeşte despre existenţa unui fenomen de secetă fără precedent. Toate fântânile au un nivel al apei scăzut cu peste 50%. Sunt, din păcate, locuri unde chiar nu mai este apă, a afirmat edilul.
Fii primul care comentează