Prezi Camp la Timisoara

Toţi cei care doresc să afle mai multe despre aplicaţia web Prezi pot participa luni, 11 iunie, la Prezi Camp. Evenimentul va dura patru ore, cu începere la 17.30 şi va avea loc în clădirea C a City Business Center.

Prezi este o aplicaţie web folosită pentru crearea de prezentări dinamice, apărută ca o alternativă la softurile de prezentare bazate pe slide-uri statice. Prezi a fost lansat la Budapeste în anul 2009 şi a ajuns în prezent să aibă peste un milion de utilizatori în fiecare lună şi 70 de angajaţi. În prezent, există un birou Prezi şi la San Francisco. Evenimentul este o premieră pentru Timişoara li participarea va fi gratuită. Timp de patru ore se vor desfăşura prezentări şi sesiuni de lucru pe temele  product management, programare software, antreprenoriat şi infrastructură scalabilă, iar participanţii vor avea ocazia să afle cum a luat naştere Prezi. Invitaţii vor fi  reprezentanţii Prezi, Peter Halacsy (CTO), unul dintre co-fondatori, Peter Kovacs (Talent Scout), Andrei Boghiu (Product Manager), László Pándy (Developer) şi Ákos Tóth-Máté (Developer).  Organizatorii au demarat şi un concurs. Cel care va reuşi să creeze cel mai scurt cod pentru „zoommable canvas” într-un browser, indiferent de tehnologia folosită, va câştiga un week-end prelungit la Budapesta. Evenimentul Prezi Camp se organizează în colaborare cu Tritium Consulting, Mots Agency, Net Interaction, AIESEC Timişoara, Centrul Multimedia al Universităţii “Politehnica” din Timişoara şi Universitatea de Vest din Timişoara.

 Pentru a participa, trebuie să vă înscrieţi pe adresa: http://bitly.com/PreziTM.

Related posts

One Thought to “Prezi Camp la Timisoara”

  1. Sesizez o eroare de tastare… Prezi s-a lansat in 2009, nu in 2099 😉

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.