Romania condamnata de CEDO sa platească 20.000 de euro pentru esecul de a proteja viata unui bolnav de cancer

România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să plătească 20.000 de euro, pentru că autorităţile statului au încălcat dreptul la viaţă, neoferind gratuit reclamantului, diagnosticat cu cancer la rinichi, medicamentaţia anticanceroasă specifică de care avea nevoie.

Reclamantul Ştefan Panaitescu, cetăţean român născut în 1944 şi care era domiciliat în Alejd, judeţul Bihor, a depus plângerea la CEDO, dar a decedat în decembrie 2006, iar fiul său a continuat procedura. Prin Hotărârea din 10 aprilie în cauza Panaitescu c. României, publicată pe site-ul Curţii, CEDO a decis că Statul român a încălcat dreptul la viaţă garantat de Convenţie.

Potrivit site-ului http://jurisprudentacedo.com, în aprilie 2005, reclamantul a fost diagnosticat cu cancer. În mai 2005, acesta a fost operat de o tumoare la rinichi într-un spital public. Constatând că i se administraseră doar vitamine şi o soluţie salină, dar nu şi tratamentul anticanceros specific de care avea nevoie, Panaitescu s-a adresat Institutului Oncologic din Cluj Napoca. Acest institut i-a recomandat să continue îngrijirile cu două medicamente pe care a început să şi le administreze în iulie 2005 pe cheltuiala proprie, deşi instanţele române hotărâseră că, în baza legii nr 189/2000, care conţine prevederi referitoare la indemnizarea persoanelor persecutate în 1940 şi 1945 pe motive de provenienţă etnică, el avea dreptul la acces prioritar şi gratuit la îngrijiri şi tratamente.

Related posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.