Până la vie,
este un deal. Părând finit,
se prelungeşte cu altă coastă.
Străbat un ţinut cu livadă în dreapta,
lan de grâu, în stânga.
Ajung la vie.
Prima grijă a tatei,
plasamentul calului în iarba grasă a unei văi.
Aceasta se învecinează cu Valea Crucii,
pe care o privesc,
întrebându-mă câţi paşi i-au tocit poala.
Strugurii au parfum nostalgic.
Mama este mai aprigă la faptă
şi vorbă, ca oricine,
termină de cules buştean după
buştean, ca dintr-un pom de Crăciun, globuri,
ne mai aruncă îndemnuri şi pentru odihnă şi pentru spor.
Vrăbiile se joacă în ţărâna galbenă,
gândurile ne zboară la vara sfârşită.
În depărtare, ca într-un jilţ, stă Dumnezeu.
Vom săpa o fântână în curte.
În şanţul din capul grădinii, spumegă Desnăţuiul.

Fii primul care comentează