CULTURĂ / SPERANŢA LA CUMPĂNA DE ANI

Poate în anul ce-o să vină,

Vor fi mai multe vegetale

În rezervor, decât benzină –

Spre Lauda Măriei Tale-

 

Poate în anul ce-o să vină

Se va plăti, să nu mai fie

În niciun om, durere vie –

Din jitniţi pline de lumină –

 

Poate în anul ce-o să vină,

Şi Raiul Lumii de Apoi,

Maternitatea lui blajină

Îşi va întemeia în noi –

 

Poate în anul ce-o să vină,

Din soare, apă, şi pământ,

Şi din recolta de lumină,

Te vom avea Pogorământ!

 

Poate în anul ce-o să vină,

Vom şti, vom fi, ne va fi dat

Să fim Lumină din Lumină

Din Steaua Ta de Împărat!

 

Poate în anul ce-o să vină,

Măsura Ta o vom avea,

Să-Ţi fim iubire fără vină,

Hristoase Bun, Măria Ta!

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns