Faptul care a revoluţionat evoluţia umană pe planeta Calicia a fost un raport pe care, într-o dimineaţă, intrând în fortăreaţa în care lucra pe calculator diverse aplicaţii de birou, Boboroc bin Sărăntoc l-a expediat la Conu’. Conu’ era – pe planeta Calicia – o organizaţie în care înţelepţii planetei citeau toate scrisorile electronice expediate de alte civilizaţii, şi uneori le mai şi comentau la televiziune sau şezători, punându-le celor mai bune şi câte o bulină sau un nod pe sfoară.
Intrând dis-de-dimineaţă în fortăreaţă, Boboroc din Sărăntoc a observat o femeie care dădea o feliuţă de pâine unei haite de câini. Câinii erau foarte neîncrezători, fiecare ar fi luat feliuţa, dar fiecăruia îi era teamă să se apropie de mâna care le dădea hrană. Cei mai îndrăzneţi câini erau doi, unul mic, zglobiu, cât un ghem de aţă, şi unul mare, cât trei butelii, butelii, fireşte, normale, pe o lume normală. În cele din urmă, cel mare s-a apropiat şi a dat să înfaşce felia. Femeia şi-a tras mâna înapoi: „Nu tu, cel mare ! Lasă-l şi pe ăsta mic să mănânce ceva!“
Boboroc bin Sărăntoc a scris îndată o scrisoare, în care relata observaţia, la Conu’. Calicia era o planetă foarte mare, cam de un milion de ori mai mare decât Pământul. Până atunci, din întreaga galaxie, singurii care mâncau câte o sută de porţii suplimentare la fiecare masă erau calicienii. Celelalte civilizaţii, între care şi pământenii, nu mai apucau nimic din porţia universală de hrană şi se mulţumeau să cânte ode de slavă calicienilor, pentru marea foame pe care, cu generozitate, aceştia din urmă o împărţeau tuturor galaxiilor.
Citind epistola lui Boboroc bin Sărăntoc, consiliul înţelepţilor s-a simţit cu musca pe căciulă. A convocat, undeva – în Africa de Sud Caliciană, un Congres al Antisărăciei, în care s-a votat în unanimitate, în prezenta tuturor conducătorilor de planete, să nu mai mănânce niciun înţelept, darmite vreo somitate planetară, până nu serveşte şi cel care are burta goală măcar două feliuţe de pâine cu lapte (asemenea câinelui cel mic din epistolă).
A fost o decizie minunată. De atunci, cel mare a aşteptat cuminte la coadă, să se sature şi cel mic, neglijat şi lipsit de apărare. De fapt, nu a mai existat domeniu în care cel mic să nu aibă acces, şi parte. Să fii mic în zilele de astăzi a devenit, în sfârşit, o binecuvântare. Şi toate acestea, mulţumită spiritului de observaţie al lui Boboroc bin Sărăntoc şi înţelepciunii atente a lui Conu’.
Când te gândeşti că de atâtea milenii de existenţă planetară, niciun calician nu a observat faptul că micul calician nu apucă să mănânce din cauza celui mare! Ce întâmplare, mon chien, ce întâmplare!
În amintirea acestei istorioare, Conu’ a ridicat în faţa propriului sediu din Genoveva o statuie de pâine (în care este reprezentată o femeie, un câine mic, un câine mare şi un trecător, adică Boboroc), din care orice privitor poate mânca pe săturate, statuia fiind completată cu generozitate şi devoţiune rare din inima mare caliciană a somităţilor planetare. Care numai la pâine se gândesc în fiecare zi, preocupare care îi face să uite complet de stres şi de război.
Fii primul care comentează